• Directorul STS spune că serviciul are capacitatea de a asigura vot electronic.
  • Votul electronic poate fi sigur prin soft de recunoaștere facială, cu preînscriere.
  • Șeful STS a avut întâlniri cu politicieni, în 2019, 2020, 2021 și principala lor îngrijorare a fost că nu va exista siguranța că votul este real.

Mai sunt mai puțin de două săptămâni până la alegeri, când vom introduce în urne 5 buletine de vot, 4 pentru locale și unul pentru europarlamentare.

Generalul Ionel-Sorin Bălan, directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale, care asigură platforma electronică a procesului electoral spune că, din punct de vedere tehnic, există soluții, spunând că nu este operație pe creier. Mai greu de implementat, dar există și este nevoie și de voință politică pentru asta.

Șeful STS a avut întâlniri cu politicieni, în 2019, 2020, 2021 și principala lor îngrijorare a fost că nu va exista siguranța că votul este real, că identitatea virtuală a votantului este cea reală. Pentru asta ar exista soluția recunoașterii faciale, cu preînscriere. Și, pe lângă voință politică, ar fi vorba și despre acceptabilitatea la nivel de societate și la nivelul nostru de educație digitală.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Va fi nevoie de timp, însă exemple de succes există. În Estonia, unde votul digital a fost introdus pentru prima oară în 2005, mai mult de jumătate dintre alegători au folosit această variantă la alegerile generale de anul trecut. La noi, deocamdată, prioritatea STS este cea ca sistemul să funcționeze cât mai bine, în toate secțiile de votare pe 9 iunie. Și, pentru asta, în zonele în care semnalul de internet nu a fost suficient de bun la alegerile precedente, anul acesta instalează routere, peste 4000 au fost deja trimise în teritoriu.

Citește și