- Azi se împlinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, când s-a recunoscut Marea Unire și care a stabilit că Transilvania aparține României
- Ungaria spune şi acum că Trianonul rămâne o rană deschisă
- Președintele Ungariei face apel la vecinii țării și le cere acestora să-i respecte pe unguri
4 iunie 1920 – 4 iunie 2020. Astăzi se împlinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, cel care a oficializat încheierea Primului Război Mondial şi a redesenat harta Europei. Este, de asemenea, tratatul care a consfinţit Marea Unire şi care a stabilit că Transilvania aparţine României. Ungaria a rămas cu 28% din ce însemna Imperiul Austro-Ungar şi cu o populaţie de 7.6 milioane oameni, faţă de 20.9 înaintea războiului.
Janos Ader, preşedintele Ungariei: „Ne respectăm vecinii, dar le cerem să ne respecte şi ei”
Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Trianon şi de la formarea Ungariei de astăzi, preşedintele Janos Ader a vorbit în faţa parlamentului. El le-a cerut „vecinilor” să-i respecte pe maghiarii care trăiesc în ţările lor.
„Ne respectăm vecinii, dar le cerem să ne respecte şi să-i respecte pe maghiarii din ţările lor. Respectăm toate naţionalităţile care trăiesc în ţara noastră şi ne dorim ca şi ei să întoarcă acest respect. Trebuie să lucrăm împreună, nu unul împotriva celuilalt. Trebuie să rectificăm daunele. Dacă vom face asta, blestemul Trianonului va dispărea.
Dar să fim clari şi să spunem fără echivoc. Nu vom fi parteneri în suprimare, în falsificarea istoriei, în negarea celor care trăiesc în afara patriei mamă. Pe de altă parte, vom fi parteneri în discuţii pure, în a lua avantaj de oportunităţile istoriei, în întărirea legăturilor dintre maghiari şi maghiari, dar şi între maghiari şi cei de alte naţionalităţi. Nimeni nu ne poate contesta dreptul la muncă, chiar dacă graniţele geografice s-au schimbat, pentru că graniţele spirituale ale naţiunii rămân neschimbate”, a spus Ader.
3.3 milioane locuitori maghiari au rămas în teritoriile recuperate de alte ţări la Trianon.