Distrigaz anunță că sigiliul de pe conducta de gaz din blocul de pe Calea Rahovei a fost rupt ilegal

- O explozie a avut loc în această dimineață într-un bloc din cartierul Rahova. 3 oameni și-au pierdut viața și alți 13 sunt răniți.
- Compania Distrigaz Sud Rețele anunță că sigiliul aplicat pe conducta de gaz din blocul de pe Calea Rahovei, unde joi a avut loc o explozie, a fost rupt ilegal.
- Cursurile Liceului „Dimitrie Bolintineanu” vor trece în regim online pentru o săptămână, anunță prefectul Capitalei, Andrei Nistor.
Compania Distrigaz Sud Rețele anunță că sigiliul aplicat pe conducta de gaz din blocul de pe Calea Rahovei, unde joi a avut loc o explozie, a fost rupt ilegal.
Potrivit comunicatului transmis vineri seara, un agent al companiei a ajuns la fața locului în dimineața zilei de 17 octombrie, ca urmare a unui apel primit în Centrul de Apel Urgențe.
„Agentul de intervenție a constatat că sigiliul aplicat pe 16 octombrie fusese rupt din cauza unei intervenții neautorizate”, precizează Distrigaz.
Reprezentanții companiei spun că robinetul de branșament pe care a fost aplicat sigiliul nu a fost afectat de explozie: „Acesta era protejat de o firidă și a rămas intact în urma deflagrației”.
O explozie a avut loc în această dimineață într-un bloc din cartierul Rahova. 3 oameni și-au pierdut viața și alți 13 sunt răniți. Doi dintre ei vor fi transportați la spitale din străinătate, spune Ilie Bolojan.