DNA intră și în susținătorii prezidențiabilului Mircea Geoană: senatorul Eugen Pîrvulescu, plecat din PNL acum 4 zile, apropiat de Iulian Dumitrescu – în vizorul procurorilor: ar fi instigat la infracțiunea de cumpărare de influență în vederea obținerii pentru 60.000 de euro a unui certificat ORNISS pentru un alt liberal

Cazul DNA este despre odiseea obținerii unui certificat ORNISS pe bani, în vederea numirii într-o funcție importantă, potentă financiar.

În primăvara anului 2022, senatorul Eugen Pîrvulescu – care era președinte al organizației PNL Teleorman, a vrut să-l numească pe subalternul său din organizația Teleorman – Marin Țole – în funcția de director general al Companiei Naționale de Investiții (CNI).

Marin Țole, era și atunci, ca și acum, secretar de stat al PNL la Ministerul Dezvoltării, condus de un alt liberal de frunte, Adrian Veștea.

Însă ca să devină director general al CNI – Marin Țole avea nevoie de un certificat ORNISS.

Pentru că obținerea certificatului ORNISS întârzia iar Țole și Pîrvulescu voiau ca totul să se desfășoare rapid, Țole ar fi discutat cu Pîrvulescu despre o modalitate mai rapidă de obținere a certificatului.

Țole ar fi vorbit și cu un apropiat al senatorului Pîrvulescu, Cătălin Burcescu – care la acel moment era doctorandul directorului general ORNISS, Marius Petrescu, ca să-și obțină ORNISS -ul mai repede.

Burcescu i-ar fi spus lui Țole că va discuta el cu Petrescu, procurorii suspectând că și intermediarul avea un interes în poveste: i se promisese și lui că va fi numit director general adjunct al CNI.

Ulterior, Marin Țole ar fi primit numărul de telefon al lui Gheorghe Florea, care și acesta l-ar putea ajuta cu urgentarea obținerii certificatului de securitate.

Țolea s-ar fi întâlnit la cu Gheorghe Florea la birou, iar acesta l-a pus pe Țolea în legătură cu altă persoană cu legături în interiorul serviciilor de informații, un anume „Radu”.

În schimb, „Radu” i-ar fi zis lui Țole că pentru intervenție trebuie să dea suma de 60.000 de euro, sumă care ar fi trebuit dată și mai departe – unei alte persoane – pentru obținerea avizului ORNISS.

Pentru că secretarul de stat Țole nu ar fi avut această sumă de bani – s-ar fi sfătuit cu senatorul Pîrvulescu iar acesta s-ar fi oferit să pună chiar el cei 60.000 de euro la dispoziție. Însă altfel.

Ca atare, procurorii cred că Marin Țole ar fi primit de la senatorul Pîrvulescu – în prezența apropiatului senatorului – suma de 150.000 de lei și 30.000 de euro pentru a-i da lui „Radu”.

Dar senatorul PNL Pîrvulescu ar fi avut o condiție. I-ar fi cerut secretarului de stat ce urma să fie numit la CNI să-i dea lui „Radu” doar 150.000 de lei la început, restul de 30.000 de euro urmând să fie dați doar după obținerea certificatului și numirea lui Țole în funcția de director general CNI.

După acest moment, Țole i-ar fi dat cei 30.000 de euro lui „Radu”, „Radu” a susținut că și-a îndeplinit angajamentul (făcând intervenția pentru urgentarea procedurii obținerii certificatului) și a cerut și restul banilor. Însă Marin Țole nu i-ar mai fi dat și restul banilor lui „Radu”, bani pe care însă secretarul de stat i-ar fi restituit senatorului Pîrvulescu.

Ulterior, numirea lui Marin Țole ca director general al CNI nu s-a mai întâmplat.

Iar liberalul Marin Țole l-a denunțat în acest caz pe senatorul Pîrvulescu, liberal și el, până acum 4 zile.

Procurorii dețin mai multe înregistrări în acest dosar.

Ca atare, DNA îl acuză pe senatorul Eugen Pîrvulescu de instigare la infracțiunea de cumpărare de influență iar alături de acesta mai sunt anchetate alte 3 persoane:

Eugen Pîrvulescu (51 de ani) este în prezent la al doilea mandat de senator, în Parlamentul României, poziție în care a ajuns în calitate de lider PNL și șef al organizației PNL Teleorman.

În octombrie 2023, Eugen Pîrvulescu a demisionat de la șefia PNL Teleorman, organizația fiind preluată sub coordonare atunci, chiar de Iulian Dumitrescu – coordonatorul regional.

În urmă cu 4 zile Eugen Pîrvulescu a anunțat – alături de alți liberali – Alin Ignat și Liviu Brătescu – că se alătură Partidului România în Acțiune, care îl susține pe Mircea Geoană în alegerile prezidențiale.

Ca atare, în prezent, Eugen Pîrvulescu este senator neafiliat.

Presa a speculat că Pîrvulescu a lăsat PNL pentru Mircea Geoană pentru că n-ar mai fi prins loc eligibil pe listele PNL în alegerilor parlamentare din 1 decembrie.

Eugen Pîrvulescu a anunțat luni, pe 7 octombrie 2024, că părăsește PNL Teleorman și se alătură lui Mircea Geoană, despre care crede că va câștiga alegerile prezidențiale:

„Așa cum mulți dintre dumneavoastră nu cred, nici eu nu văd ca Nicolae Ciucă să aibă măcar capacitatea, darămite șansele, de a accede în turul II al alegerilor prezidențiale. În schimb, sunt convins că Mircea Geoană va câștiga alegerile prezidențiale.

De astăzi, mă alătur candidatului Mircea Geoană și echipei sale de campanie. Vă mulțumesc încă o dată pentru tot și vă aștept pe 25 noiembrie să veniți alături de mine pentru susținerea lui Mircea Geoană în turul doi”, a anunțat luni Pîrvulescu.

Apropiat al fostului prim vicepreședinte PNL, Iulian Dumitrescu, și el acuzat de DNA de potențiale fapte de corupție – Eugen Pîrvulescu controlează, alături de soția sa, Gina, SC PEFIN & Pro Alexandria. Când a intrat în Parlament, la această societate, Pîrvulescu era administrator iar soția – director, potrivit declarației sale de avere.

De-a lungul timpului, Eugen Pîrvulescu a mai fost implicat în următoarele societăți comerciale: SC Total Pro 2004 Alexandria, SC Algin Invest SRL Alexandria, SC PGM Expert Alexandria, SC Profi Construct SRL Alexandria, SC Ten Holding Construct Alexandria, SC Pefin Auto Service SRL Alexandria, SC Axa Gefirom SRL.

Însă pe 4 ianuarie 2022, DNA l-a trimis în judecată într-un prim dosar penal de corupție pe senatorul Eugen Pîrvulescu pentru folosirea influenței în scopul obținerii pentru sine sau altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și divulgare de informații secrete de serviciu/ nepublice, în formă continuată, în cazul scandalului de la Serviciul Județean de Ambulanță Teleorman.

În acel caz, DNA în acuza pe Eugen Pîrvulescu că, în calitate de președinte al PNL Teleorman, și-a folosit influența pe lângă comisiile de concurs constituite de conducerea Serviciul Județean de Ambulanță Teleorman și a solicitat persoanelor, în mod repetat, atât direct, cât și prin intermediari, să-i remită seturile de subiecte care urmau să fie date la proba scrisă a concursurilor din mai – iulie 2021, pentru ocuparea posturilor vacante de asistent medical și șofer de autosanitară.

Pîrvulescu, au mai susținut procurorii, le-ar mai fi cerut membrilor comisiilor să favorizeze candidații indicați de el și la interviu, în scopul de a obține anumite foloase necuvenite.

În 2022, senatorul PNL Eugen Pîrvulescu a fost plasat și sub control judiciar.

Ulterior, dosarul în care este acuzat a fost trimis în judecata ÎCCJ.

Pe 15 octombrie 2024, peste 4 zile, Eugen Pîrvulescu are un nou termen, la Completul 7 fond, în judecata dosarului său de la Curtea Supremă.

Exit mobile version