• Premierul ungar Viktor Orbán şi foştii şefi de guvern Silvio Berlusconi şi Gerhard Schröder sunt singurii politicieni din Uniunea Europeană care au primit anul acesta urările de Crăciun şi Anul Nou ale lui Vladimir Putin.
  • Mesajul lui Putin pentru Orbán, singurul lider UE care a primit urări de bine, a rămas în mod deliberat vag.
  • Ediţia din acest an a tradiţionalei liste de felicitări” adresate de Kremlin şefilor de stat şi de guvern este considerabil mai scurtă decât cea de anul trecut.

Premierul ungar Viktor Orbán şi foştii şefi de guvern Silvio Berlusconi şi Gerhard Schröder sunt singurii politicieni din UE care au primit anul acesta urările de Crăciun şi Anul Nou ale lui Vladimir Putin, potrivit unui comunicat publicat vineri de Kremlin.

Mesajul lui Putin pentru Orbán, singurul lider UE care a primit urări de bine, a rămas în mod deliberat vag. În pofida situaţiei internaţionale dificile, relaţiile dintre cele două ţări au menţinut o tendinţă pozitivă”, se arată în comunicat, despre Ungaria. Preşedintele Rusiei a confirmat, de asemenea, intenţia sa de a continua munca în comun pe teme de actualitate de pe agenda bilaterală”.

Alături de Orbán, Putin a trimis mesaje mai calde lui Aleksandr Lukaşenko şi Aleksandar Vučić, omologii săi bielorus şi sârb, cei doi fiind cei mai apropiaţi prieteni ai Moscovei de pe continentul european, scrie POLITICO.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Datorită cooperării strânse între aliaţi, Rusia şi Belarus au rezistat cu onoare dificultăţilor şi încercărilor anului care se încheie” şi au reuşit să reziste eficient presiunii politice şi sancţiunilor fără precedent”, se arată în comunicat.

Ediţia din acest an a tradiţionalei liste de felicitări” adresate de Kremlin şefilor de stat şi de guvern este considerabil mai scurtă decât cea de anul trecut, reflectând poziţia izolată a Rusiei pe scena internaţională. Cu toate acestea, unii foşti şefi de stat se află încă în partea frumoasă a listei.

Fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi, în prezent senator şi parte a coaliţiei conduse de Giorgia Meloni, a fost felicitat. El a ţinut prima pagină a ziarelor în octombrie din cauza unor înregistrări care au făcut obiectul unor scurgeri de informaţii, în care se lăuda cu prietenia sa cu Putin.

Fostul cancelar german Gerhard Schröder, care în această vară a intrat în dizgraţie din cauza legăturilor sale cu Putin, s-ar putea să se consoleze văzând că a apărut şi anul acesta pe lista lui Putin. În 2021, Putin a adresat salutul său mai multor şefi de stat şi de guvern europeni, inclusiv cei din Italia, Germania şi Franţa.