• Doi turiști din Veneția au fost arestați pentru că ar fi furat o gondolă.
  • Cei doi, despre care se spune că sunt cetățeni francezi, sunt acuzați că au furat gondola pentru a se plimba pe Grand Canale.
  • Proprietarul gondolei, Giorgio Bognolo, a declarat că întregul conținut al bărcii a fost aruncat în canal.

Doi turiști din Veneția au fost arestați pentru că ar fi furat o gondolă, potrivit CNN. Cei doi, despre care se spune că sunt cetățeni francezi, sunt acuzați că au furat gondola din stația Accademia, în apropiere de celebrul pod cu același nume, pentru a se plimba pe Grand Canale.

Proprietarul gondolei, Giorgio Bognolo, a declarat că întregul conținut al ambarcațiunii – o husă, perne, decorațiuni și alte obiecte în valoare de câteva sute de euro – a fost aruncat în canal.

El a spus că aceştia au fost prinşi atunci când trei localnici într-o barcă au observat gondola mergând înainte şi înapoi peste canal şi şi-au dat seama că ceva nu era în regulă.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Pe lângă eventualele acuzaţii penale pentru furt calificat, cei doi se confruntă şi cu un dosar civil pentru daune intentat de Bognolo. Gondolierul a povestit pentru CNN că a fost sunat la 3.10 dimineaţa de poliţie, care a identificat gondola ca fiind a lui.

O foloseau ca o canoe, dar o gondolă nu este ca o canoe – nu merge direct” , a spus el. „Nu este o barcă uşor de manevrat, se mişcă ici şi colo şi se opreşte. Trei băieţi au văzut imediat că a fost furată, i-au oprit şi au sunat la poliţie. Mi-au salvat gondola, altfel cine ştie unde ar fi ajuns până dimineaţă” , a spus el.

Bognolo a spus că cei doi turişti – despre care se spune că ar fi bărbaţi şi au în jur de 30 de ani – râdeau când a sosit pentru a-şi identifica gondola, care ajunsese la Muzeul Guggenheim, la aproximativ 300 de metri de punctul său de plecare.

„Mi-ar fi plăcut să-i fi pălmuit”

Păreau fericiţi – cu adevărat fericiţi. Nu şi-au cerut scuze, nu le-a părut rău. Erau reci, era urât, asta m-a durut cu adevărat. Râdeau de parcă totul era un joc. Au făcut un lucru foarte urât – dacă ar face aşa ceva în Franţa, i-ar închide. Sunt extrem de norocoşi că au făcut-o în Italia. Poliţia ne-a ţinut separaţi, dar mi-ar fi plăcut să-i fi pălmuit” , a afirmat gondolierul.

Gondolele nu sunt bărci ieftine produse în masă. Bognolo spune că vasul său sculptat manual şi încrustat a costat 60.000 de euro şi cheltuieşte 3.000 de euro în fiecare an pentru a-l revopsi.

Gondolele sunt cu adevărat delicate şi frumoase şi este nevoie de mulţi bani pentru a întreţine una” , a spus el. „Este ca şi cum ţi-ai trimite fiica la şcoală. Cheltuiesc o mulţime de bani ţinându-o aşa. Se simte ca şi cum cineva ţi-ar atinge soţia sau fiica” .

Avocatul lui Bognolo, Augusto Palese, a declarat pentru CNN că clientul său vrea despăgubiri pentru obiectele aruncate din gondolă, plus zgârieturi şi daune aduse bărcii, în valoare totală de aproximativ 10.000-15.000 euro.

De asemenea, se vor solicita daune pentru pierderea veniturilor în zilele în care se află în reparaţie, plus „daune morale” .