- Dolarul a trecut pentru prima oară de 5 lei, la cursul oficial al BNR.
- Este un nivel maxim al tuturor timpurilor, care vine în contextul unei aprecieri din ce în ce mai solide a monedei de refugiu pe piața internațională.
- Cursul afișat de BNR este de 5,0103 lei (în creștere cu 0,68%). Dolarul ieri a fost cotat de BNR la 4,9764 lei, cu o creştere şi mai mare, de 0,94%.
BNR a anunţat joi un curs al dolarului de peste 5 lei, în linie cu evoluţiile de pe piaţa internaţională. Creşterea vine după ce moneda americană a trecut de pragul de 5 lei pe piaţa valutară interbancară, unde a ajuns la 5,0335 lei.
Creşterea vine pe fondul pieţelor valutare externe, este resimţită puternic şi la Bucureşti. Euro era cotat joi dimineaţă la 4,9420 lei, sub cursul anunţat miercuri de BNR de 4,9436 lei.
Dolarul ieri a fost cotat de BNR la 4,9764 lei, cu o creştere de 0,94%.
Pe piaţa internaţională, dolarul a urcat la un nou maxim al ultimelor două decenii, iar acţiunile au scăzut joi, investitorii fiind neliniştiţi de perspectivele agresive ale Rezervei Federale americane privind ratele dobânzilor din SUA şi pregătiţi pentru noi majorări în Europa în cursul zilei.
În sesiunea asiatică, euro a coborât la minimul ultimilor 20 de ani, yenul la minimul ultimilor 24 de ani, iar lira sterlină la minimul din 1985. Mobilizarea rezerviştilor de către Rusia pentru războiul din Ucraina a contribuit la atmosfera sumbră.