• Județul Timiș a depășit rata de infectare de 5 cazuri la mia de locuitori
  • Dominic Fritz: „Eu sunt ferm convins că situația reală în județul Timiș nu diferă de restul județelor”
  • Dominic Fritz: „Fac un apel urgent la nivel de țară să luăm în serios această situație”

Județul Timiș a depășit astăzi rata de infectare de 5 cazuri la mia de locuitori. Orașul Timișoara se apropie de incidența 7. Primarul Dominic Fritz a vorbit în direct la Aleph News despre situația epidemiologică din zonă.

„Eu sunt ferm convins că situația reală în județul Timiș nu diferă de restul județelor. Noi testăm mai mult și trebuie să ne confruntăm cu realitatea. Acest virus se răspândește din nou cu o ferocitate și într-o viteză înspăimântătoare și asta ține și de o anumită oboseală din partea populației să respecte regulile în această pandemie și trebuie din nou să înțelegem seriozitatea momentului”, a spus Dominic Fritz.

Primarul Timișoarei a fost întrebat dacă are de gând să solicite introducerea unor măsuri mai dure.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Eu cred că asta trebuie să fie pe masă, doar că vedeți, măsurile restrictive nu au niciun rost dacă nu fac parte dintr-un concept mai larg în această țară, despre cum gestionam această pandemie”, a spus primaul Timișoarei.

„Noi, în județul Timiș, pentru că testăm cum trebuie instituim niște măsuri restrictive, în timp ce în jurul nostru situația este subestimată, pentru că nu se testează. În acest moment pierdem susținerea populației pentru aceste măsuri restrictve. Eu fac un apel urgent la nivel de țară să luăm în serios această situație”, a concluzionat Dominic Fritz.

Raed Arafat a comentat și el această situație în cadrul emisiunii ȘTIU.

Raed Arafat, seful DSU: „Aici trebuia să ne gândim liniștit și balansat. Sunt mai mulți factori care ne arată ce e într-o zonă. Câte cazuri sunt la ATI, câte cazuri sunt acolo. Dacă vedem în Timiș că locurile la ATI devin mai rare și se umple terapia intensivă și se umple zona de cazuri intermediare. Avem și zone în jur care au pus presiune pe ATI, înseamnă că acolo e o problemă. Decizia de a carantina nu se ia numai pe baza incidenței. Există un punctaj care stabilește mai mulți parametri. Dacă punctajul depășește o cifră anume se carantinează zona.”