• Donald Trump s-a întors la Casa Albă după trei zile la spitalul militar Walter Reed
  • Trump a stat la poze, fără mască, la balconul Casei Albe
  • Donald Trump: „Nu-l lăsați să vă domine. Nu-l lăsați să vă controleze viețile.”
  • Donald Trump a anunțat că va relua în curând mitingurile electorale

Donald Trump a fost externat în această dimineață la ora 1.30, ora României, după trei zile de spitalizare.

Președintele Americii a ieșit pe picioarele lui din clădire și a urcat în elicopterul prezidențial care l-a dus la Casa Albă. A avut mască pe față tot timpul.

Când a ajuns acasă, nu a stat de vorbă cu jurnaliștii care îl așteptau. A urcat direct la balconul reședinței prezidențiale și a stat câteva minute la poze. Pentru că era singur și departe de alții, și-a dat masca jos.

Tot de la balconul Casei Albe, Donald Trump a transmis și primul mesaj video de după externare. A repetat ce a scris pe Twitter înainte de externare: nu vă lăsați dominați de virus, nu vă temeți, deoarece există tratament.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Donald Trump, președintele SUA: „Nu-l lăsați să vă domine. Nu-l lăsați să vă controleze viețile. Nu lăsați să se întâmple asta. Avem cea mai minunată țară din lume. Ne întoarcem la treabă. Vom fi în frunte. Ca liderul vostru, trebuia să fac asta. Știam că sunt riscuri, dar trebuia să fac asta. Am fost în frunte, am condus. Orice lider ar face ce am făcut eu. Știam că e un risc, dar e în regulă.“

Donald Trump a scris pe Twitter că va relua în curând mitingurile electorale. El a distribuit și mesajul unei jurnaliste de la New York Post care l-a numit „un erou invincibil, care a supraviețuit tuturor trucurilor murdare ale democraților și virusului chinezesc“. Așă că o să-l vezi în următoarea dezbatere cu Joe Biden pe 15 octombrie.