• Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace datorită eforturilor sale în promovarea păcii dintre Israel și Emiratele Arabe Unite
  • Președintele SUA a fost propus de parlamentarul norvegian Christian Tybring-Gjedde
  • Israel și Emiratele Arabe Unite vor semna un acord istoric de pace, în cadrul unui eveniment găzduit de Trump, pe 15 septembrie

Donald Trump a fost nominalizazt la Premiul Nobel pentru Pace din 2021 de către Christian Tybring-Gjedde, membru al Parlamentului Norvegian, transmite Sky News. Președintele SUA a fost propus datorită eforturilor sale de promovare a păcii între Israel și Emiratele Arabe Unite.

„Pentru meritul său, cred că a făcut mai multe încercând să aducă pacea între națiuni decât au făcut-o mulți alți nominalizați la Premiul Nobel pentru Pace”, a declarat parlamentarul norvegian.

Casa Albă a anunțat că Trump va găzdui o ceremonie, pe 15 septembrie, în care relațiile dintre Israel și Emiratele Arabe Unite se vor normaliza, numind acest acord ca fiind unul istoric.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Parte a acordului, care a necesitat 18 luni de negocieri, Emiratele Arabe Unite au acceptat să normlizeze relația diplomatică cu Israelul, în schimb ce Israelul a decis să suspende planurile de anexare ale Cisordaniei.

În 2020 au existat 318 candidați pentru Premiul Nobel pentru Pace

Nu este pentru prima dată când Trump este nominalizat. În 2018, el a fost propus după summit-ul din Singapore, unde s-a întâlni cu liderul de la Phenian, Kim Jong-un.

În 2009, Barack Obama a primit Premiul Nobel pentru Pace, la mai puțin de un an de la instalarea la Casa Albă, pentru „eforturile sale extraordinare de a consolida relațiile diplomatice internaționale și cooperarea dintre oameni”.