Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace 2025. Președintele a pus sub semnul întrebării ajutorul pentru Ucraina

Ucrainenii o dau la pace cu Trump. Președintele american a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace 2025 de către un deputat din partidul lui Volodimir Zelenski.

Mișcarea vine în contrast cu declarațiile multor lideri de opinie din Ucraina, care l-au criticat pe Trump pentru că l-a lăudat pe Vladimir Putin și a pus sub semnul întrebării asistența americanilor pentru țara lor.

Deputatul spune că nominalizarea este o „oportunitate de a atrage atenția Președintelui pentru ca el să poată ajuta Ucraina să supraviețuiască”.

Între timp, ucrainenii au probleme pe front chiar cu muniția produsă de ei. Obuzele de mortier de calibru 120 mm, care ar trebui să îngreuneze sau să oprească înaintarea infanteriei, dau rateuri. Doar unul din 10 obuze fabricate în Ucraina explodează pe linia frontului.

Producătorii dau vina pe vremea rece și umiditatea ridicată și spun că astă vară, obuzele funcționau corect.

Exit mobile version