alephnews Vezi versiunea web

Donald Trump a postat un videoclip controversat pe Truth Social. Barack și Michelle Obama apar reprezentați ca maimuțe

Diana Zlătescu · 6 feb. 2026, 13:20

Donald Trump a postat un videoclip controversat pe Truth Social. Barack și Michelle Obama apar reprezentați ca maimuțe

Fostul președinte american Barack Obama și fosta Primă Doamnă Michelle Obama apar reprezentați ca maimuțe într-un montaj video conspiraționist postat de președintele Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social, pe tema alegerilor prezidențiale din 2020, relatează AFP.

Videoclipul, cu o durată de puțin peste un minut și publicat joi seara, prezintă ceea ce sunt descrise drept dovezi ale unor presupuse nereguli în scrutinul din 2020, alegeri despre care Trump continuă să susțină că le-a câștigat și că i-au fost „furate”.

Chiar înainte de finalul clipului, timp de aproximativ două secunde, apare un montaj video în care fețele soților Obama, surprinse râzând, sunt suprapuse pe corpurile unor maimuțe, pe fundalul unei jungle.

Până vineri dimineață, videoclipul adunase aproximativ 3.500 de aprecieri pe Truth Social.

Postarea a fost condamnată de Biroul guvernatorului democrat al Californiei, Gavin Newsom, considerat un posibil candidat la alegerile prezidențiale din 2028 și unul dintre cei mai vocali critici ai administrației republicane.

„Un comportament josnic din partea președintelui. Fiecare republican trebuie să denunțe asta. Acum”, a transmis pe X serviciul de presă al lui Newsom, care a publicat capturi din videoclipul respectiv.

De asemenea, Ben Rhodes, fost consilier pentru securitate națională al lui Barack Obama, a reacționat dur:
„Fie ca acest lucru să-i bântuie pe Trump și pe susținătorii săi, știind că americanii de mâine îi vor prețui pe Obama ca figuri adorate și-l vor studia pe Trump ca pe o pată pe istoria noastră”, a scris acesta pe X.

În primul an al celui de-al doilea mandat la Casa Albă, Donald Trump și-a intensificat utilizarea de materiale vizuale hiperrealiste sau fabricate, atât pe Truth Social, cât și pe alte platforme, fie pentru a se glorifica, fie pentru a-și ataca criticii.

Anul trecut, Trump a publicat un videoclip generat cu inteligență artificială în care Barack Obama apare arestat în Biroul Oval și ulterior în spatele gratiilor, îmbrăcat într-un combinezon portocaliu.

Ulterior, a distribuit un alt videoclip realizat cu ajutorul AI în care liderul democrat din Camera Reprezentanților, Hakeem Jeffries, este prezentat purtând o mustață falsă și un sombrero. Atunci, Jeffries a denunțat mesajul ca fiind rasist.