alephnews Vezi versiunea web

Donald Trump cere țărilor NATO să înceteze achizițiile de petrol rusesc și să impună sancțiuni majore Moscovei

Diana Zlătescu · 13 sept. 2025, 17:00

Donald Trump cere țărilor NATO să înceteze achizițiile de petrol rusesc și să impună sancțiuni majore Moscovei

Președintele SUA, Donald Trump, a transmis sâmbătă o scrisoare țărilor membre NATO, cerându-le să oprească achizițiile de petrol din Rusia și să aplice sancțiuni economice severe pentru a forța Moscova să pună capăt războiului din Ucraina. În postarea sa pe Truth Social, Trump a subliniat cu majuscule că „achiziționarea de petrol rusesc de către unele țări a fost șocantă” și că acest lucru slăbește considerabil puterea de negociere a Alianței.

El a adăugat că SUA sunt gata să impună sancțiuni majore „când toate țările NATO vor fi de acord și vor face același lucru”. Trump a menționat explicit Ungaria, Slovacia și Turcia ca exemple de state care continuă să cumpere petrol rusesc. În plus, el propune ca NATO să aplice tarife de 50-100% Chinei, pentru a reduce influența economică a acesteia asupra Rusiei, urmând ca acestea să fie ridicate după încheierea războiului.

Trump a reluat și critica sa la adresa administrației Biden și a lui Volodimir Zelenski, afirmând că „este războiul lui Biden și Zelenski” și că el este doar aici „pentru a opri conflictul și a salva mii de vieți rusești și ucrainene”. În final, președintele a adresat un apel ultimativ NATO, avertizând că neconformarea va duce la irosirea timpului și resurselor Statelor Unite. Demersul face parte din eforturile administrației Trump de a reduce cheltuielile militare americane în Europa și de a-și concentra atenția pe Asia de Sud-Est.