Donald Trump este pus la zid, dar și lăudat după dezvăluirea despre reacția sa la criza Covid-19

Tu cum ai numi un președinte care încearcă să păstreze calmul populației în momente de criză? Dacă ai fi în Statele Unite și ai simpatiza democrații, ai spune probabil că este iresponsabil și mincinos. În schimb, dacă ai fi republican, ai crede că a făcut exact ce trebuie.

Da, este vorba de Trump și de modul în care a răspuns la criza COVID. Bob Woodward, unul din jurnaliștii care a dezvăluit scandalul Watergate, a publicat mai multe interviuri făcute la începutul anului cu Donald Trump. Președintele era conștient de atunci de gravitatea COVID-19, dar a dorit să nu panicheze oamenii. Luat la întrebări după ce interviurile au apărut în presă, Donald Trump s-a apărat.

Donald Trump președintele SUA: Iubesc țara noastră. Nu vreau ca oamenii să se sperie. Nu vreau să produc panică. Cu certitudine nu o să arunc țara și lumea într-o frenezie. Vrem să arătăm încredere.

În schimb, Joe Biden a transformat materialul lui Bob Woodward în armă împotriva Casei Albe.

Joe Biden, candidat democrat: Știa cât de periculos este, că era mai periculos decât gripa. Știa și a minimizat intenționat. Mai rău, i-a mințit pe americani.

Peste 190.000 de americani au murit din cauza COVID-19. Dar mortalitatea este sub 3 la sută, mai puțin decât media globală.

Exit mobile version