• Donald Trump este pus sub acuzare pentru încercarea de a falsifica rezultatele alegerilor din 2020 și revoltele de la Capitoliu.
  • Fostul președinte american este chemat la tribunal pe 3 august, pentru a-i fi prezentate acuzațiile, procesul va fi unul rapid.
  • Donald Trump acuză procurorii că au amânat procesul, ca să îi strice campania electorală.

Donald Trump a fost pus din nou sub acuzare, pentru încercarea de falsificare a rezultatelor alegerilor din 2020 și revoltele de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021, scrie CNN.

Sunt patru capete de acuzare: conspirație pentru fraudarea Statelor Unite, conspirație pentru obstrucționarea unor proceduri legale, obstrucționarea și tentativa de obstrucționare a unor proceduri legale și conspirație contra drepturilor.

Rechizitoriu: Trump era hotărât să rămână la putere

”În ciuda înfrângerii sale, acuzatul era hotărât să rămână la putere. Prin urmare, timp de mai mult de două luni după scrutinul din 3 noiembrie 2020, acuzatul a difuzat minciuni potrivit cărora au avut loc fraude care au modificat rezultatele și că, de fapt, câștigase. Aceste acuzații erau false, iar acuzatul știa că erau false. Dar le-a repetat și le-a difuzat peste tot”, scrie în rechizitoriu.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Procurorul special Jack Smith spune că procesul va fi unul rapid, că are dovezi în sprijinul acuzațiilor și că decizia va fi luată de un mare juriu, alcătuit din cetățeni americani.

”Atacul asupra Capitoliului țării noastre de pe 6 ianuarie 2021 a fost un atac fără precent asupra sediului democrației americane. A fost alimentat de minciuni, minciuni ale inculpatului care vizează obstrucționarea unei funcții de bază a guvernului SUA: procesul națiunii de colectare a numărării și certificare a rezultatelor alegerilor prezidențiale”, a spus Jack Smith.

Procurorul special i-a numit pe cei care au apărat Capitoliul eroi.

”Sunt patrioți, sunt tot ceea ce avem mai bun. Nu au apărat doar o clădire sau oamenii care erau în ea, și-au pus viețile la bătaie pentru a apăra ceea ce suntem noi ca țară, ca popor. ”, a adăugat Smith.

Trump acuză procurorii că vor să îi strice campania electorală

Trump se aștepta să fie pus sub acuzare de către procurorul special care ancheta tentativele sale de a răsturna rezultatele alegerilor din 2020 și l-a acuzat pe Jack Smith că vrea să îi perturbe campania electorală din 2023.

”De ce nu au făcut- acum doi ani și jumătate, de ce au așteptat atât de mult? Pentru că voiau să se întâmple în plină campanie”, a scris fostul președinte pe Truth Social.

Este pentru a doua oară în ultimele două luni când procurorul Jack Smith aduce un dosar de punere sub acuzare a fostului președinte.

În iunie, Trump a fost pus sub acuzare pentru deținere de documente clasificate și consiprație cu un ajutor de-al său, pentru a le ascunde de guvern și proprii avocați.

Iar în martie a început la New York procesul în care Donald Trump este judecta pentru falsificarea registrelor de afaceri.

Procurorul general din SUA, Merrick Garland, i-a încredinţat anul trecut procurorului special Jack Smith investigaţia privind presupuse acţiuni ale lui Donald Trump şi ale colaboratorilor acestuia de a obstrucţiona transferul constituţional de putere după scrutinul prezidenţial din 2020, câştigat de Joseph Biden. Ancheta vizează presupuse acţiuni de blocare a procedurilor de validare a rezultatului scrutinului prezidenţial în Colegiul Electoral Federal şi în Congresul SUA, inclusiv prin violenţele produse pe 6 ianuarie 2021 la Capitoliu, scrie Mediafax.

”Nu este decât ultimul capitol corupt în încercarea patetică neîntreruptă a familiei de infractori Biden și a Departamentului lor de Justiție înarmat de a se amesteca în alegerile prezidențiale din 2024, pentru care președintele Trump este favoritul indiscutabil, conduce cu marje substanțiale. Aceste vântări de vrăjitoare ne-americane vor eșua, iar președintele Trump va fi reales la Casa Albă, așa că va salva țara noastră de abuzuri, incompetență și corupția care curge prin venele țării noastre la niveluri nemainvăzute înainte. ”, a transmis echipa de campanie a lui Trump.

Casa Albă nu a comentat punerea sub acuzare a fostului președinte.

Care va fi impactul noului proces al lui Donald Trump

Nu este clar ce efect va avea această ultimă punere sub acuzare asupra candidaturii lui Donald Trump, scrie Le Figaro. Fostul președinte continuă să afirme, fără nicio dovadă, că alegerile din 2020 i-au fost furate.

Dar probeleme lui cu justiția nu se opresc aici: o procuroare din Georgia va anunța, până în septembrie, rezultatele anchetei sale despre presiunile pe care Donald Trump le-a exercitat în acest stat pentru a încerca să modofice rezultatele prezidențialelor din 2000.