alephnews Vezi versiunea web

Donald Trump spune că nu se grăbește să ajungă la un acord cu Iranul: „Netanyahu va face tot ce vreau eu să facă”

Vieru Beatrice · 20 mai 2026, 18:49

Donald Trump spune că nu se grăbește să ajungă la un acord cu Iranul: „Netanyahu va face tot ce vreau eu să facă”

Președintele SUA, Donald Trump, afirmă că nu se „grăbește” să ajungă la un acord cu Iranul. Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu va face „tot ce vreau eu să facă” în legătură cu un eventual atac militar asupra Iranului, a spus Trump, potrivit Rai News.

În timp ce vorbea cu reporterii la baza militară Andrews, Trump a fost întrebat ce i-a spus recent lui Netanyahu în legătură cu un potențial atac asupra Iranului, iar el a răspuns: „E în regulă, va face tot ce vreau eu să facă.” „E un om foarte bun, va face tot ce vreau eu să facă. Și e un tip grozav… Nu uitați că a fost prim-ministru pe timp de război”, a mai adăugat Trump.

Referindu-se la opțiunile diplomatice, Trump a spus că nu se grăbește să încheie un acord și că orice soluție trebuie evaluată în timp. El a menționat și posibilitatea unor măsuri limitate, precum redeschiderea Strâmtorii Ormuz, subliniind că prioritatea sa ar fi reducerea pierderilor de vieți omenești.

Trump a oferit termene vagi pentru ajungerea la o soluție diplomatică cu Iranul, spunând ieri că ar putea aștepta „două sau trei zile” sau „o perioadă limitată de timp”, după ce a anunțat săptămâna aceasta că a anulat un atac planificat pentru data de 19 mai.

Declarațiile vin în contextul în care președintele american a sugerat anterior termene flexibile pentru o eventuală înțelegere diplomatică cu Teheranul, după ce ar fi fost luată în calcul inclusiv varianta unei acțiuni militare, ulterior amânată.