Donald Trump spune că SUA au scufundat nouă nave militare iraniene și au „distrus în mare parte” sediul general al Marinei Iranului

- Președintele SUA, Donald Trump, afirmă că forțele americane au distrus și scufundat nouă nave militare iraniene, „unele dintre ele relativ mari și importante”.
- Trump mai spus că, într-un atac separat, forțele americane au „distrus în mare parte” sediul general al Marinei iraniene.
- Într-un interviu pentru Fox News, președintele american Donald Trump a afirmat că 48 de lideri iranieni au fost uciși în bombardamentele americane și israeliene asupra țării.
Președintele SUA, Donald Trump, afirmă că forțele americane au distrus și scufundat nouă nave militare iraniene, „unele dintre ele relativ mari și importante”.
„Tocmai am fost informat că am distrus și scufundat nouă nave navale iraniene, unele dintre ele relativ mari și importante”, a scris Trump. El susține că operațiunile continuă.
„Le urmărim și pe restul — în curând vor pluti și ele pe fundul mării”, a scris președintele american pe Truth Social.
Trump mai spus că, într-un atac separat, forțele americane au „distrus în mare parte” sediul general al Marinei iraniene. Președintele american a încheiat mesajul cu o remarcă ironică: „În rest, marina lor o duce foarte bine!”
Trump declară pentru The Atlantic că noua conducere a Iranului vrea să reia negocierile cu SUA
Președintele american Donald J. Trump a declarat pentru The Atlantic că noua conducere a Iranului dorește să discute cu el, după asasinarea Liderului Suprem, Ayatollahul Ali Khamenei, și a altor înalți oficiali iranieni, ca urmare a atacurilor americano-israeliene asupra Teheranului.
Într-un interviu pentru Fox News, președintele american Donald Trump a afirmat că 48 de lideri iranieni au fost uciși în bombardamentele americane și israeliene asupra țării.
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat duminică că atacurile împotriva Iranului vor crește în intensitate în zilele următoare, după uciderea liderului suprem Ayatollah Ali Khamenei și a altor înalți oficiali iranieni.