- Donald Trump justifică relaţia bună pe care o are cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un
- Preşedintele SUA: „Avem un alt tip de relaţie, o relaţie foarte bună. Şi nu este război”
- Joseph Biden l-a acuzat pe Donald Trump că a legitimat acţiunile regimului de la Phenian
Preşedintele SUA, Donald Trump, a justificat relaţia bună pe care o are cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, subliniind că în acest mod a evitat un posibil război nuclear.
„Am o relaţie foarte bună cu el. Avem un alt tip de relaţie, o relaţie foarte bună. Şi nu este război”, a declarat Donald Trump la dezbaterea electorală.
Însă Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial, l-a acuzat pe Donald Trump că „a legitimat” acţiunile regimului autoritarist de la Phenian.
„A vorbit cu prietenul său bun, care este un criminal. Acum, nord-coreenii au rachete mult mai puternice, care pot ajunge mai uşor în SUA. Peninsula Coreea ar trebui să nu aibă deloc arme nucleare”, a acuzat Biden.