• Americanii vor să efectueze primul test nuclear după 28 de ani
  • The Guardian notează că strategia are ca scop convingerea Rusiei și Chinei să semneze un nou acord pentru controlul armelor nucleare
  • Specialiștii americani în siguranța națională s-au reunit pe 15 mai

Administraţia de la Casa Albă a discutat în această lună posibilitatea efectuării unui test nuclear, afirmă jurnaliştii britanici ai cotidianului The Guardian, care citează surse oficiale.

Potrivit The Guardian, SUA intenţionează să atragă Rusia şi China într-un acord trilatral pentru controlul armelor.

„Există încă profesionişti în cameră care au spus că este o idee teribilă, mulţumim lui Dumnezeu”, au spus sursele The Guardian.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Washington Post a scris vineri noapte că ideea administraţiei conduse de Donald Trump a fost efectuarea unui „test rapid”.

Informaţia vine şi în contextul în care Donald Trump a retras SUA din tratatul Open Skies.

„S-a discutat posibilitatea unui test subteran în contextul în care se încearcă aducerea Chinei la masa tratativelor pentru un acord trilateral”, au mai spus sursele din cadrul administraţiei.

Ultimul astfel de test efectuat de SUA a fost consemnat în 1992. Între 1945 şi 1992, 1.054 teste nucleare au fost efectuate.