Donald Tusk afirmă că spațiul aerian polonez a fost încălcat de „un număr mare de drone rusești”: „Unele sunt o amenințare directă”

- „Dronele care reprezentau o amenințare directă au fost doborâte. Sunt în contact permanent cu secretarul general al NATO și cu aliații noștri”, a scris Tusk pe X.
- Aeroporturile Varșovia Chopin, Rzeszów-Jasionka, Varșovia Modlin și Lublin și-au suspendat operațiunile din motive de securitate.
- Autoritățile poloneze s-au reunit de urgență într-o ședință pentru a analiza criza de securitate națională.
Premierul polonez Donald Tusk afirmă că spațiul aerian polonez a fost încălcat de „un număr mare de drone rusești” și că unele au reprezentat o „amenințare directă”, scrie Reuters.
„Noaptea trecută, spațiul aerian polonez a fost încălcat de un număr mare de drone rusești. Dronele care reprezentau o amenințare directă au fost doborâte. Sunt în contact permanent cu secretarul general al NATO și cu aliații noștri”, a scris Tusk pe X.
Armata poloneză a anunțat miercuri dimineață că a doborât drone care au încălcat spațiul său aerian în timpul unui atac rusesc asupra Ucrainei vecine. Polonia este stat membru NATO, ceea ce înseamnă că a fost încălcat și spațiul aerian al organizației militare.
Aeroporturile Varșovia Chopin, Rzeszów-Jasionka, Varșovia Modlin și Lublin și-au suspendat operațiunile din motive de securitate. Autoritățile poloneze s-au reunit de urgență într-o ședință pentru a analiza criza de securitate națională.
În Statele Unite, senatorul democrat Dick Durbin a afirmat că încălcările repetate ale spațiului aerian NATO de către dronele rusești arată că președintele rus „Vladimir Putin testează hotărârea noastră de a proteja Polonia și statele baltice”. „După carnagiul pe care Putin îl provoacă în Ucraina, aceste incursiuni nu pot fi ignorate”, a scris Durbin pe X.
La rândul său, congresmanul republican Joe Wilson, membru al Comisiei pentru afaceri externe, a declarat că Rusia „atacă cu drone Polonia, aliată NATO”, numind situația un „act de război”.