- „Cum să cânți – O lume minunată – când în stradă lumea este devastată, deprimată, dezbinată?”
- „Iohannis este mai distant ca niciodată de o criză profundă a societății românești care lovește la temelia dezvoltării. (…) Omul e mizantrop, e limpede, nu are chef să aibă contacte cu alți oameni. Este autosuficient, este arogant”
- „Consecințele lipsei de educație le vedem și la nivelul conducerii politice a țării”
- „Pensiile speciale sunt o catastrofă morală, o discriminare care umilește celelalte categorii”
- „Cred că Ciucă în realitate este un băiat de treabă, dar e vinovat pentru că știind că e o nulitate politică, continuă să stea acolo”
- „Ciolacu este mult peste Ciucă în materie de experiență politică”
- „E limpede că pe tot ceea ce înseamnă numiri în poziții importante vine un aviz de la servicii, total nenatural”
- „PNL este un partid depersonalizat, deposedat de propria lui putere”
- „În PSD, partidul este mult mai ierarhizat, este mai aproape de originile lui neocomuniste”
- „E limpede că AUR va avea un candidat la Președinție redutabil, poate chiar în turul doi”
- „Drulă, de la care eu m-aș fi așteptat mai mult, pare că nu-și găsește suflul”
- „O mișcare de dreapta reunificată, cu un vector puternic de imagine ca Koveși, ar putea pune mari probleme în turul 2”
„Am de ales între a repeta banalitățile despre președintele Iohannis sau a spune altceva. Banalitățile sunt așa: încă o dovadă că președintele este rupt de realități. Iohannis nu cunoaște terminologia limbii române: a vorbit de o generație, când e vorba de o promoție. Iohannis spune că li s-a dat ce-au cerut, când profesorilor nu li s-a dat ce-au cerut. Iohannis, care se apropie de capătul celui de-al doilea mandat, pare că e din ce în ce mai plictisit. N-are înțelegere, atenție și nici empatie față de lucruri care țin de esența morală a funcției lui. Iohannis parcă ratează orice ocazie să îndrepte din marele rău. S-au legat multe speranțe de Iohannis: ca neamț, ca profesor, ca fost inspector, ca fost primar de succes. Iohannis este mai distant ca niciodată de o criză profundă a societății românești care lovește la temelia dezvoltării. Educația este o rană deschisă care în același timp este simptomul unei dureri cumplite a societății. Consecințele lipsei de educație le vedem și la nivelul conducerii politice a țării. Oamenii care conduc azi sunt mai needucați decât oricând altcândva. Iohannis arată o nervozitate de prost gust. M-aș fi așteptat ca Iohannis să amâne rotativa ca să aibă el ocazia să închidă greva, să se încarce cu meritele și creditele gestului politic. Iohannis nu a trăit din salariul de profesor, el a trăit din chiriile caselor. Meditațiile nefiscalizate sunt secretul unic și irepetabil al familiei lui Iohannis. De unde să aibă înțelegere pentru profesori? Este ca în pandemie. Criza este o realitate, întotdeauna lucrurile au mers prost în Educație. Pe această realitate, fiecare se suie potrivit propriilor interese. AUR vede un sabotaj fără sfârșit în profunzimile societății românești – de care sunt vinovați cei de la putere. Alții încearcă să blocheze un transfer de putere care i-ar dezavantaja – contestatari ai lui Ciucă din PNL.
Unii încearcă să se ferească de o capcană – PSD. Când apare o flacără, trebuie să o stingi repede. Dacă focul se întinde, trebuie să suni la 112 să chemi pompierii. Să vezi atâta lipsă de inteligență politică, Guvernul nu a ascultat oamenii. Guvernul a uitat că dascălii nu sunt manifestanți de rând, că sunt categoria cea mai neglijată. Medicii au fost recompensați profesional. E o prostie să se pună în discuție acum veniturile din zona Armatei. Pensiile speciale sunt o catastrofă morală, o discriminare care umilește celelalte categorii. Guvernul s-a bâlbâit, i-a desconsiderat pe profesori. Asta a primit un fel de lumină verde de la Cotroceni. Mi se pare o ocazie pierdută de viitorul, potențialul premier Ciolacu: putea să negocieze separat, în numele viitorului lui mandat. Tot ce se discută cu greviștii se aplică în mandatul lui Ciolacu. Ciolacu putea să zică: ajutați-mă pe mine acum ca eu să vă pot ajuta pe voi. Această manevră i-ar fi crescut puțin cota lui Ciolacu”, a declarat Doru Bușcu, editorialist Cațavencii,în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News.
Doru Bușcu a analizat în emisiune și cum arată „lumea minunată” a președintelui Klaus Iohannis:
„Am avut un titlu: o lume minunată din care poți fugi, pentru copii. Mulți părinți vor să-și salveze copiii, trimițându-i să studieze în afara României. Sistemul de învățământ superior nu mai are capacitatea să califice oamenii pentru o piață reală a muncii. Doamna Carmen Iohannis este spărgătoare de grevă. Familia Iohannis acționează în contratimp cu suferința profundă a principalei bresle care contribuie la educația poporului român. În declarații, formulele lui Iohannis sunt de schizofrenie. Sunt două lucruri opuse. Omul care ar fi putut să îndrepte aceste suferințe n-a făcut nimic, este complet rupt. Cum să cânți – O lume minunată – când în stradă lumea este devastată, deprimată, dezbinată? Iohannis dacă discută cu cineva, discută cu oameni proști, cu oameni care nu sunt capabili să-i pună pe masă idei, strategii. Dacă nu discută cu nimeni, înseamnă că acesta este nivelul pe care îl are Președintele. De la Cotroceni nu iradiază nimic din ce ar trebui să iradieze dinspre un președinte. Iohannis este tot timpul pe plecare, cu bagajele făcute, cu ochii pe avioane scumpe. N-am nicio problemă ca protocolul prezidențial să fie la cel mai înalt nivel, dar aș vrea să văd niște rezultate. Aș vrea după ce a vizitat Japonia să văd câte contracte au venit din Japonia. Aș vrea să văd cum activitatea diplomatică reverberează în economie. Politica externă a noastră nu este o politică curajoasă, să creeze alianțe, suntem pe nicăieri. Omul e mizantrop, e limpede, nu are chef să aibă contacte cu alți oameni. Este autosuficient, este arogant. În termeni de inteligență politică, nu încape comparația între Iohannis și Băsescu. Iohannis este rupt de această de misiunea elementară constituțională, fuge de aceste situații. De când a început războiul din Ucraina, României i s-au deschis multe oportunități economice. Economia mondială și a mutat rutele. Noi suntem aproape de ochiul furtunii. Avem oportunități economice formidabile, în primul rând pe infrastructură. Avem multe oportunități de a reporni industria militară, de a deveni furnizori de armament. Întregii Europe occidentale îi lipsește armamentul pe care ar dori să-l aibă în propriile depozite. Noi n-am mișcat un deget. Iohannis s-a opus cam la tot. Știu că România a ajutat consistent Ucraina, mult mai mult decât alte state. Asta a făcut ca poziția strategică și simbolică a României, în clasamentul reputației pro ucrainiene, să fie foarte jos. Pe reputație îți clădești oportunități, noi relații de afaceri. Polonia și-a înzestrat armata aproape gratuit. Statele baltice, Cehia, Slovacia – s-au mișcat grozav. Acest complex de politică externă, unde este amestecată și economia, a fost gestionată ineficient de președintele Iohannis. Cred că Ciucă în realitate este un băiat de treabă, dar e vinovat pentru că știind că e o nulitate politică, continuă să stea acolo. Aurescu are un design de subaltern, este un mare executant al ordinelor tăcerii. Noi suntem o țară care nu avem aliați și nu avem inițiative. Cu bulgarii am fi făcut niște alianțe teribile în finanțarea de infrastructură. Polonezii au cerut fonduri pentru a-și consolida infrastructura pentru echipament militar greu. Sunt o mulțime de lucruri care întârzie în continuare să se petreacă. Sunt o mulțime de investiții la porțile României. Sunt fonduri care sunt atrase de această zonă de risc. Aceste oportunități sunt netratate. Oamenii puși în situația de a le judeca sunt incapabili. Ar trebui să se construiască un minister al banilor străini, al oportunităților. Finanțările pe proiecte de investiții pot să aducă dobânzi foarte mici. Trebuie să aduci niște oameni care au făcut astfel de lucruri, care au puterea, relațiile, conexiunile și dorința necesare”.
În ceea ce privește rotativa guvernamentală, editorialistul „Cațavencii” susține că succesul noului guvern Marcel Ciolacu depinde de oamenii din echipa pe care și-o va forma dar și de reformele pe acesta le va duce la îndeplinire:
„Poate Iohannis a găsit în sertare un punctaj de la fostul președinte Băsescu. Depinde ce oamenii îți iei în echipa de fotbal. Poți să joci în Divizia C sau poți să joci în Divizia B spre Divizia A. Nouă ne trebuie o echipă de Divizia A pentru că sunt multe probleme românești. Ciolacu este mult peste Ciucă în materie de experiență politică. La Ciolacu principiul de bază este: nu face nimic și lucrurile se vor îndrepta de la sine. Când joci într-o funcție executivă, este altceva: ești expus, în lumina reflectoarelor, tot ce spui este examinat cu lupa de societate. Șansa de a spune prostii este infinit mai mare. Vor întâlni toți condiția Vioricăi Dăncilă. Fiecare dezacord se transformă într-o catastrofă și îți iei imediat adjectivul de nu te vezi. Ciolacu e ceva mai experimentat ca Ciucă. Are un partid mai puternic și mai versat. Nu cred că Ciolacu va avea o guvernare răspicată, fermă. Are o condiționare care se cheamă Iohannis. Guvernul de coaliție depinde de voința lui Iohannis. Iohannis încă are multă putere. Prin instituții și prin influența rețelelor nevăzute. Dacă Iohannis spune că se mențin pensiile speciale, Ciolacu trebuie să fie nebun să spună că tăiem pensiile speciale. Între două telefoane se pot petrece multe, o lume întreagă se poate răsturna. Aceștia sunt cei cărora li s a permis să ajungă lideri. E limpede că pe tot ceea ce înseamnă numiri în poziții importante vine un aviz de la servicii, total nenatural. Alta este să lași să ajungă în funcții numai oameni slab pregătiți care oricum lucrează împotriva intereselor țării. Trăiesc cu speranța de 33 de ani că unul din lideri o să spună: vreau ca David să arunc o piatră în fruntea lui Goliat și să intru în istorie. E suficient să faci lucruri bune ca să n-ai nevoie nici să plătești presa, să nu faci sluj în fruntea serviciilor, magistraților. Acest curaj nu poate fi asumat pentru că nimeni dintre cei care ajung acolo nu sunt invulnerabili. Însă în momentul în care ajungi într-o poziție semnificativă, apare întrebarea: are rost? Au fost oameni care au avut această vocație al riscului total, dar pe care din cauza caracterului, și-au înfrânat această latură. Băsescu avea această energie, era capabil să facă aceste lucruri, nu le-a făcut. Emil Constantinescu a căzut într-un soi de extaz al propriei vocații false, nu a reușit să ducă la capăt idealurile enunțate. Întotdeauna băieții care au avut acces la informații au controlat economia. Au venit bani pentru Portul Constanța. Au zis lasă că-l ținem noi, să-l mulgem noi acolo cu băieții noștri de la vamă și de la servicii. Suntem în mijlocul celui mai mare fenomen de contra selecție în zona politică. Nici profesorii nu sunt în cea mai să zic îndreptățită situație când vorbesc de calitatea învățământului. Strălucitele generații de olimpici români nu studiază în România, studiază afară”.
Și situația internă din principalele partide aflate la guvernare a fost analizată de Doru Bușcu, editorialistul Cațavencii, în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News:
„Cred că Ciolacu va fi foarte prudent, va încerca să se asigure că nu ia o tavă cu jăratic în mână. Guvernul n-a discutat cu manifestanții în weekend. Păi tu trebuie să le arăți că ești dispus să-i asculți. Energia este tot la Președinte. Care-s ministerele PNL? PNL e un partid care are un premier pe care nu l-a dorit și s-a trezit cu el. Unde este democrația de partid? Unde este șefia în partid reprezentată în rândul membrilor? Este grav ce se întâmplă în PNL. Bolojan este pregătit să fie platforma pe care poate fi înlăturat Ciucă. Cu Ciucă, care exprimă în totalitate voința lui Iohannis, nu se poate face nimic. PNL este un partid depersonalizat, deposedat de propria lui putere. Băsescu îi biciuia, dar îi forța să facă lucruri curajoase chiar dacă erau prostești. Băsescu îi silea să-și asume, el însuși asumându-și. În PSD, partidul este mult mai ierarhizat, e mai aproape de originile lui neocomuniste.
Ciolacu a avut abilitatea să bată teritoriul, să-și asigure loialitatea unor vechi baroni. În PSD ar fi o problemă dacă Ciolacu ar fugi de asumarea funcției de prim ministru. Dacă Ciolacu face lucruri bune, nu va avea nicio problemă. Premierul în primul rând trebuie să facă reforme. Dacă pensiile speciale nu se rezolvă nu vin banii din PNRR. Nu cred că Grindeanu îl va contesta pe Ciolacu în poziția aceasta” .
Cât privește Opoziția, Doru Bușcu consideră că AUR „se mișcă mai bine decât USR”, iar partidul lui Cătălin Drulă parcă „și-a pierdut suflul”:
„Dacă George Simion înțelege că el este un bun împingător de vagon până la alegeri și va lăsa să candideze pe cineva mai comestibil – este posibil să facă o surpriză. Este limpede că AUR va avea un candidat la Președinție redutabil, poate chiar în turul doi. AUR ar putea încurca total plănuita mare guvernare PNL – PSD de după alegeri. AUR aproape singur că îi va bate la scor pe liberali, la parlamentare. AUR poate să joace periculos de bine, are toate caracteristicile extremismului. AUR se mișcă mai bine decât USR. USR și-a pierdut driveul, și-a pierdut prospețimea. USR și-a consumat energia în certuri interne. USR putea la Președinție să piardă frumos. Drulă, de la care eu m-aș fi așteptat mai mult, pare că nu-și găsește suflul. USR pare să fi fost decuplat de la entuziasmul inițial, în principal din cauza certurilor. Simion aduce o organizare impecabilă, oamenii se mobilizează la limita fanatismului”.
Dacă fostul procuror șef al DNA, actual procuror șef al EPPO, Laura Codruța Koveși ar candida la Președinția României în 2024, Doru Bușcu a arătat în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News, că aceasta „ar încurca serios lucrurile” și ar putea obține un sprijin important din rândul multor partide de pe dreapta eșicherului politic:
„Sunt toate argumentele logice împotriva candidaturii ei. Pierde cariera, pierde mandatul la EPPO. Dacă ar candida, Koveși ar încurca serios lucrurile. În spatele lui Koveși s-ar aduna PMP, USR, Reper, Forța Dreptei și niște fracții din actualul PNL. O mișcare de dreapta reunificată, cu un vector puternic de imagine ca Koveși, ar putea pune mari probleme în turul 2. În turul 2 la Președinție, se creează acele valuri și votul devine emoțional, răzbunător și fatal”.
Citește și