Două drone au pătruns ilegal în spațiul aerian al Republicii Moldova. Autoritățile au închis temporar traficul aerian

- Republica Moldova a închis temporar spațiul aerian în noaptea de 28 spre 29 noiembrie, după ce două drone au pătruns ilegal pe teritoriul național.
- Dronele, de tip „Gherbera”, au fost detectate venind din direcția Stanislavka, localitate aflată în regiunea Odesa (Ucraina).
- Cele două drone au traversat spaţiul aerian al Republicii Moldova pe direcţia Stanislavka, regiunea Odesa – Vărăncău, regiunea din stânga Nistrului, fiind nedetectabile pe radar.
Republica Moldova a închis temporar spațiul aerian în noaptea de 28 spre 29 noiembrie, după ce două drone au pătruns ilegal pe teritoriul național, anunță Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova.
Dronele, de tip „Gherbera”, au fost detectate venind din direcția Stanislavka, localitate aflată în regiunea Odesa (Ucraina). Potrivit autorităţilor, cele două drone au traversat spaţiul aerian al Republicii Moldova pe direcţia Stanislavka, regiunea Odesa – Vărăncău, regiunea din stânga Nistrului, fiind nedetectabile pe radar.
Ca măsură de siguranță pentru aviația civilă, Autoritatea Aeronautică Civilă a emis o alertă NOTAM (Notice to Airmen). În consecință, spațiul aerian a fost închis între orele 22:43 și 23:53.
În intervalul respectiv, două avioane comerciale care urmau să aterizeze la Aeroportul Internațional Chișinău, venind din Paris și Barcelona, au fost redirecționate către aeroportul din Bacău, România.
Totodată, un zbor care trebuia să plece spre Sharm El-Sheikh a fost reținut la sol până la ridicarea restricțiilor.
„Republica Moldova condamnă cu fermitate aceste acțiuni ilegale care au pus în pericol siguranța zborurilor civile și vieți omenești. Astfel de încălcări reprezintă acțiuni ostile de intimidare și destabilizare, specifice contextului regional marcat de agresiunea militară a Federația Rusă. Spațiul aerian a fost temporar restricționat pentru protecția zborurilor civile, iar toate măsurile de securitate și supraveghere au fost activate”, declară MAI al Republicii Moldova.