• Insulele grecești aglomerate sunt adevărate focare de infecție cu Covid.
  • Centrul European pentru Controlul Bolilor a pus Grecia pe lista roșie.
  • N. Koudunis: După sezonul de vară, Grecia va avea mari probleme.
  • Anul trecut, numărul turiștilor a scăzut cu 75% față de 2019.

Te pregătești de vacanță în Grecia? Ai grijă pentru că pericolele te pândesc la tot pasul și nu e vorba doar despre caniculă și riscul de incendii.

Insulele Mykonos și Ios sunt la un pas de a fi închise din cauza numărului mare de cazuri Covid. De vină sunt proprietarii de baruri și discoteci, dar și vizitatorii, care nu respectă absolut nicio regulă. 186 de polițiști au fost trimiși în Mykonos și alți 30 pe insula Ios pentru a impune ordinea.

Se fac foarte multe corona party cu mii de oameni. De aceea sunt multe cluburi care se închid. Sub nicio formă turiștii români să nu meargă pe insulele agglomerate ale Greciei. Acestea sunt Creta, Santorini, Mykonos, Lefkada, Corfu și Ios“, spune Nikos Koudunis, medic grec.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Asociația Națională a Agențiilor de Turism anunță că mii de români pleacă săptămânal în vacanță în Grecia. ANAT spune că turiștii vaccinați nu au nicio problemă la revenirea în țară.

Medicul grec Nikos Koudunis crede însă că numărul în creștere al tinerilor infectați va aduce schimbări care vor afecta vacanțele.

Este obligat statul elen să impună aceste restricții. Este obligat, repet! Eu și ceilalți doctori care lucrăm cu cazurile Covid spunem că trebuie să impună măsuri drastice, altfel situația va scăpa de sub control în lunile septembrie – octombrie“, explică medicul Nikos Koudunis.