alephnews Vezi versiunea web

Cel puțin două persoane au fost împușcate într-o clădire de birouri din Manhattan: „Atacatorul a fost neutralizat”

Paun Mihaela · 29 iul. 2025, 03:45

Cel puțin două persoane au fost împușcate într-o clădire de birouri din Manhattan: „Atacatorul a fost neutralizat”

Cel puțin două persoane, inclusiv un ofițer NYPD, au fost împușcate luni seară într-o clădire de birouri din Midtown Manhattan, potrivit Associated Press.

Situația este „sub control”, iar „atacatorul a fost neutralizat”, a declarat comisarul NYPD Jessica Tisch pe X.

Apelul de urgență a fost înregistrat în jurul orei 18:30, ora locală. Incidentul a avut loc într-un imobil de pe Park Avenue, care găzduiește sedii ale fondului de investiții Blackstone, ale National Football League și ale consulatului general al Irlandei.

Directorul adjunct al FBI, Dan Bongino, a declarat într-o postare pe social media că agenții și alți membri ai biroului au intervenit.

Imagini difuzate de televiziunile locale au arătat zeci de persoane care părăseau clădirea cu mâinile ridicate.