„PSD s-a predat. Cu arme şi bagaje, la Cotroceni”, scrie Liviu Dragnea într-o scrisoare adresată lui Marcel Ciolacu: „sunteţi trădători dovediţi ai intereselor acestui popor. Sunteţi pionii deghizaţi de la Cotroceni, care cerşesc la masa PNL-ului funcţii într-un guvern eşuat şi criminal”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Liviu Dragnea postează pe Facebook o scrisoare adresată lui Marcel Ciolacu, spunând că îi scrie în numele său şi al tuturor celor care, în ultima săptămână, l-au sunat.

„Sunt mulţi, să ştii. Sunt foşti sau actuali membri ai PSD, colegi de-ai noştri, susţinători, votanţi, oameni care, de-a lungul timpului, au crezut în Partidul Social Democrat. Sunt oameni care mult timp s-au uitat spre noi cu speranţă. Sunt oameni care au muncit pentru acest partid şi oameni care ne-au dat încrederea lor la vot. Şi nu o dată, ci ani sau zeci de ani la rând. Sunt oameni care au ţinut cu PSD, Marcel. Aceşti oameni, Marcel, spun că Partidul Social Democrat a murit. Că pentru ei şi mulţi alţii ca ei, acest partid nu mai e PSD. Că nu a mai rămas nimic din imaginea construită în trei decenii, de noi, de predecesorii noştri, de guvernările noastre”, scrie Dragnea.

Fostul lider social-democrat mai scrie că PSD, condus de Ciolacu, de Vasile Dâncu, de Sorin Grindeanu şi Paul Stănescu, s-a predat: „cu arme şi bagaje, la Cotroceni. Cu trecutul şi munca a sute de mii de oameni din ţară, ajungeţi la groapa de gunoi a istoriei. Având conştiinţa faptului că aţi distrus cel mai mare partid al României şi l-aţi vândut lui Iohannis, vă îndreptaţi spre irelevanţa pe care o dă trădarea. Pentru că asta păţesc trădătorii, dragii mei foşti colegi. Mai devreme sau mai târziu, oamenii vă văd, aşa MICI ŞI LAŞI cum sunteţi”.

Dragnea se uită „cu amărăciune” cum PSD negociază funcţii în guvernul lui Iohannis în loc să negocieze suplimentarea cu Arbidol şi alte medicamente pentru tratamentul Covid, „pe care le ţineţi în vămi. Mă uit cum negociaţi preşedinţia Camerei, în loc să negociaţi în Parlament creşterea alocaţiilor sau a pensiilor. Mă uit cum apăraţi interesele lui Iohannis, în loc să apăraţi firmele româneşti şi agricultorii noştri. Mă uit, alături de toţi cei care au votat PSD cândva, cum aţi executat comanda de la Cotroceni, unde miroase a frică. De astăzi, sunteţi locotenenţii lui Iohannis pentru toată România. Nu doar pentru cei care au fugit mâncând pământul din PSD-ul vostru. De astăzi, Marcel, sunteţi trădători dovediţi ai intereselor acestui popor. Sunteţi pionii deghizaţi de la Cotroceni, care cerşesc la masa PNL-ului funcţii într-un guvern eşuat şi criminal. Vă pregătiţi să staţi la poză lângă cel mai inept guvern din istoria României postdecembriste, care a prăbuşit ţara într-o criză sanitară, economică şi politică fără precedent. Totul, în timp ce românii mor pe holurile spitalelor. Totul, în timp ce oamenii îşi numără şi ultimii lei pentru facturile la gaze şi curent. Toate astea, în timp ce toată presa internaţională râde de voi”.

În final, Dragnea scrie că pentru mulţi oameni PSD e „o cumplită dezamăgire şi o trădare care îi doare”: „pentru că aţi vândut şi predat cel mai mare partid al acestei ţări. Noi ştim că nu de azi, Marcel. Doar că azi, întreaga Românie vă vede adevărata faţă şi adevăraţii stăpâni. V-aş spune <ruşine>, dar ştiu că, pentru cei ca voi, unde există comandă şi ordin, nu există ruşine şi nici devotament faţă de români şi de patrie. Veţi da socoteală românilor pentru tot. Pentru că, dragă Marcel, voi aţi avut ocazia să salvaţi România ca să nu ajungă aici, dar aţi ales să îl salvaţi pe Iohannis în ultimul ceas”.