• Președintele interimar al USR, Cătălin Drulă, critică pachetul de măsuri socio-economice propus de guvernul Ciucă.
  • El spune că „PSD, PNL şi UDMR încearcă să acopere creşterile de preţuri la energie, carburant şi alimente, dar nu explică minciuna fundamentală: creşterea preţurilor înseamnă că statul încasează mai mulţi bani din TVA, accize”.
  • Pachetul propus de „coaliţia sărăciei este prea puţin, prea târziu şi, ca de obicei, prea prost făcut”, este de părere preşedintele interimar al USR

<Prea puţin, prea târziu şi, ca de obicei, prea prost făcut!>. Este rezumatul făcut de Cătălin Drulă pachetului de măsuri prezentat de guvernarea militaro-socialistă”, a transmis luni seara USR.

Cătălin Drulă a identificat în pachetul prezentat de PSD-PNL „o sumedenie de minciuni şi preluări ciuntite de soluţii deja propuse”.

„Sursa de finanţare din fonduri europene – Guvernul afirmă că ar da 900 de milioane de euro din Programul Operaţional pentru Persoane Defavorizate. Cum, când întregul program, pe 7 ani, a fost de 518 milioane de euro?! Ministrul Boloş îşi începe mandatul cu o minciună. Vom demonstra acest lucru. Alocarea a 100 de milioane de euro pentru Casa Unirea, fantoma inventată de Liviu Dragnea – o instituţie care nu face nimic, dar consumă bani publici. Între timp, agricultorii români au nevoie de sprijin din cauza creşterii preţurilor la îngrăşăminte, dar primesc o promisiune”, susţine Drulă.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Ce acuzații aduce Cătălin Drulă?

Conform acestuia, măsura care prevede vouchere de hrană pentru pensionari cu venituri mici este propunerea USR de creştere a veniturilor pentru pensionari, doar că USR propunea vouchere de până la 300 de lei/lună pentru fiecare pensionar.

De asemenea, liderul USR susţine că şomajul tehnic cu 75% din salariu nu este nicidecum o noutate, ci există încă din perioada pandemiei.

„Creşterea valorii tichetelor de masă nu este din mărinimia Guvernului, ci o metodă de băga mâna în buzunarul firmelor. Nu statul plăteşte tichetele de masă, ci angajatorul. PSD e darnic pe banii economiei private. Iar 200 de lei fără taxe în plus la salariul minim este o măsură negândită până la capăt. Dacă o persoană are salariul minim plus 1 leu, nu devine brusc bogată ca să nu se mai încadreze. Dacă ar aplica propunerea de zero taxe pe întregul salariu minim, atunci toţi angajaţii ar câştiga cu peste 800 de lei în plus”, afirmă Cătălin Drulă.

Potrivit acestuia, PSD, PNL şi UDMR încearcă prin aceste măsuri să acopere creşterile de preţuri la energie, carburant şi alimente, dar nu explică minciuna fundamentală: creşterea preţurilor înseamnă că statul încasează mai mulţi bani din TVA, accize etc.

El susţine că USR a propus cea mai simplă şi eficientă soluţie: scăderea taxării pe energie: „Creşterea preţurilor la energie aduce statului cel puţin 10 miliarde de lei în plus prin taxe. 10 miliarde pe care le-ar putea lăsa în buzunarul românilor, ca să-i poată cheltui cum cred că e bine pentru ei”.