• Pennsylvania este unul dintre statele care va decide soarta alegerilor din SUA
  • Este statul natal al lui Biden, dar Trump l-a câștigat în 2016
  • Industria petrolieră și fracking sunt foarte importante pentru Pennsylvania

Unul dintre statele care va înclina balanța câștigătorului de la Casa Albă este Pennsylvania. Președintele a fost deja acolo de multe ori, iar acum a trimis-o și pe Melania. Tonul l-a dat Trump, dar l-a preluat și Biden.

Donald Trump: ”Câștigăm Pennsylvania, câștigăm tot meciul.”
Melania Trump: ”Trebuie să-l ținem pe Donald la Casa Albă, ca să continue ce a început și ca țara să continue să înflorească.”

Joe Biden, candidat democrat: ”Cu voia lui Dumnezeu și cu bunăvoința oamenilor, voi câștiga în Pennsylvania. Contează foarte mult pentru mine personal, dar și politic.”

Recomandări

CRĂCIUNUL ESTE DESPRE PACE
APUNE ERA TIKTOK?
SCHIMBĂRI LA HYUNDAI
FDA APROBĂ ZEPBOUND
CE E NATO FĂRĂ SUA?
FILIPINE IA TYPHON

Joe Biden s-ar putea să îi fi dat însă lui Donald Trump chiar cheia victoriei, la dezbaterea de săptămâna trecută. Industria petrolieră este puternică în Pennsylvania iar declarația democratului despre tranziția la energie verde i-a îngrozit pe mulți locuitori.

Biden este născut în Pennsylvania într-o familie muncitorească și a folosit intens în campanie originea lui modestă ca să atragă votanți. În plus, Pennsylvania a susținut numai candidați democrați peste două decenii.

Dar asta înainte să fie cucerit de Trump în 2016. În ziua de astăzi, sondajele arată că Biden are un avans de nici trei procente în fața președintelui în Pennsylvania și este pe un trend în scădere.