După 70 de ani de la fuga din Coreea de Nord, o femeie și-a revăzut casa din copilărie cu ajutorul realității virtuale

CNN spune povestea emoționantă a lui Hyun Mi, o femeie născută în Coreea de Nord care și-a părăsit țara când era copil. La 70 de ani distanță a putut să-și revadă casa părintească grație realității virtuale.

Hyun Mi, cântăreață: „Am crezut că o să fie pentru o săptămână, însă acea săptămâna s-a transformat în 70 de ani. Asa mă face să plâng.”

Alături de părinții ei, Hyun Mi a părăsit Coreea de Nord în timp războiului. Nu au putut să o ia și pe sora ei mai mică. Abia după 50 de ani a revăzut-o pe aceasta, în timpul unei întâlniri în China. Acum, după alte două decenii, Mi a acceptat să ia parte la un proiect.

O echipă de cercetători i-a recreat casa în realitatea virtuală. Femeia le-a spus toate detaliile iar fără să știe ce o așteaptă. Apoi și-a pus casca pe cap și a rămas fără cuvinte.

Hyun Mi, cântăreață: „Chipurile mamei, tatei, surorilor și a fratelui meu mi-au apărut în față. Puteam să văd fețele părinților atât de clar. Plâng încontinuu. Ce pot să fac?”

Proiectul este abia la început. Cercetătorii plănuiesc să ajute și alți bătrâni care și-au părăsit casele în urmă cu mulți ani.

Exit mobile version