După COVID-19, India este lovită de o nouă epidemie. Aproape 9.000 de cazuri de infectare cu ciuperca neagră

India

India

India a raportat peste 8.800 de cazuri de infectare cu ciupercă neagră, fiind vorba de o epidemie aflată în creştere în ţara lovită puternic de COVID-19, transmite BBC.

Infecţia, denumită mucormicoză, este destul de rară, însă are o rată de mortalitate de 50%, unii pacienţi putând fi salvaţi doar prin scoaterea unui ochi.

În ultimele luni, India a raportat mii de cazuri care au afectat pacienţii care au fost infectaţi cu COVID-19. Doctorii au menţionat că infecţia pare că se instalează la 12-15 zile după ce pacientul s-a vindecat de coronavirus.

Medicii bănuiesc că ar exista o legătură între apariţia ciupercii şi steroizii folosiţi în tratarea COVID. Diabeticii sunt în special vulnerabili.

Statele Gujarat şi Maharashtra au raportat peste jumătate din numărul total de cazuri înregistrate. Alte peste 15 state au raportat între opt şi 900 de cazuri.

Lav Agarwal, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a trimis joi o scrisoare către 29 de state din India, solicitând să declare epidemie de ciupercă neagră.

Numărul infectărilor crește de la o zi la alta

La spitalul Maharaja Yeshwantrao, care dispune de 1.100 de paturi, numărul pacienţilor a crescut de la opt, în urmă cu o săptămână, la 185, sâmbătă seara.

Peste 80% dintre pacienţi au nevoie de intervenţie chirurgicală imediată, a spus şeful departamentului de medicină din cadrul spitalului, dr. VP Pandey.

Majoritatea pacienţilor infectaţi cu ciupercă neagră sunt persoane care s-au vindecat de COVID-19, preponderent bărbaţi. Majoritatea au fost trataţi cu steroizi şi suferă de diabet.

Pacienţilor diagnosticaţi cu mucormicoză trebuie să li se administreze în fiecare zi, timp de până la opt săptămâni, o injecţie intravenoasă de Amfotericină B. Creşterea numărului de cazuri a dus la epuizarea stocurilor, iar mulţi oameni au recurs la piaţa neagră.

Simptomele infecției cu ciperca neagră

Mucormicoza este o infecţie rară, cauzată de expunerea la o ciupercă care se găseşte de obicei în pământ, plante, bălegar, fructe sau legume putrezite.

Ciuperca afectează sinusurile, creierul şi plămânii şi poate fi fatală pentru pacienţii diabetici sau pentru cei cu imunitatea scăzută.

Printre simptome se numără: nas înfundat şi sângerări, durere şi umflare a ochiului, pleoape scăzute, vedere înceţoşată sau chiar pierderea vederii. De asemenea, pot apărea pete de culoare neagră.

Exit mobile version