alephnews Vezi versiunea web

După victoria la alegerile electorale din Ungaria, Péter Magyar cere demisia „marionetelor lui Orbán”

Diana Zlătescu · 13 apr. 2026, 12:50

După victoria la alegerile electorale din Ungaria, Péter Magyar cere demisia „marionetelor lui Orbán”

Péter Magyar a lansat un apel ferm la schimbare politică în Ungaria, cerând demisia imediată a Președintelui și a tuturor oficialilor numiți în timpul guvernării lui Viktor Orbán.

În discursul susținut în fața susținătorilor adunați la Budapesta, după victoria electorală a formațiunii sale, Magyar a promis o reorientare a țării către Uniunea Europeană și a anunțat obiectivul de a debloca fondurile europene suspendate.

„Ungaria va fi din nou un aliat puternic, care va reprezenta interesele maghiare. Locul țării noastre este în Europa”, a declarat el.

Conform rezultatelor parțiale, partidul Tisza ar obține o majoritate confortabilă în parlament, în timp ce Fidesz rămâne mult în urmă.

„Vom aduce acasă fondurile UE care se cuvin poporului maghiar”, a spus Magyar, care a anunțat și primele deplasări externe la Varșovia, Viena și apoi Bruxelles, unde vrea să negocieze deblocarea finanțărilor.

Liderul opoziției a mai promis reforme instituționale și aderarea la Parchetul European, ca parte a consolidării statului de drept: „Vom garanta funcționarea democratică a țării noastre”.

În același discurs, Magyar a cerut demisia tuturor oficialilor considerați apropiați vechiului regim: „Îndemn toate marionetele care au fost la putere în ultimii 16 ani să facă același lucru. Plecați, plecați. Nu așteptați până când îi vom trimite noi”.

El a transmis și un mesaj către Orbán, cerându-i să nu împiedice tranziția politică și transferul de putere în perioada următoare.