• Echipa de specialiști internaționali, care investighează originea coronavirusului în China, a verificat duminică piața „umedă” din Wuhan
  • Experții au primit un volum mare de date despre gripă care ar putea conține indicii vitale cu privire la primele cazuri de Covid-19

Duminică, echipa de experți OMS a vizitat piața „umedă” din Wuhan, considerată epicentrul pandemiei. În piața Huanan, acum închisă și dezinfectată, au apărut mai multe îmbolnăviri asemănătoare pneumoniei în decembrie 2019, devenind cunoscută drept zona zero a pandemiei, deși studii ulterioare sugerează că pandemia de Covid-19 s-a răspândit din alt loc, relatează CNN.

Peter Ben Embarek, specialist în siguranța alimentară și liderul echipei OMS, a declarat pentru CNN că ”deși piața a fost dezinfectată într-o oarecare măsură, toate magazinele și instalațiile sunt acolo. Îți dau o idee despre starea pieței în ceea ce privește întreținerea ei, infrastructura, igiena, circulația de bunuri și oameni.”

Echipa OMS a stat de vorbă cu localnici și muncitori, dar Peter Ben Embarek a avertizat că este prea devreme pentru a trage concluzii.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Este clar că ceva s-a întâmplat aici”, a spus Embareck. ”Dar același rol l-ar fi putut avea și alte locuri. Piața aceasta a fost aleasă doar pentru că niște doctori au fost suficient de inspirați să făcă conexiuni cu câteva cazuri sporadice de îmbolnăviri.

Un alt membru al echipei, profesorul Thea Fisher, a declarat pentru CNN că a fost surprinsă de ”utilitatea” inspectării unei piețe care a fost goală timp de aproape un an.

Am rămas șocat să văd acest loc… Toate magazinele sunt goale, echipamentele sunt acolo, este ciudat”, a spus ecologistul Peter Daszak.

Luni, echipa OMS a vizitat Centrul de Control al Bolilor din Hubei, iar pe agendă se afla și o vizită la Institutul de Virologie din Wuhan, unde ar urma să se întâlnească cu She Zhengli, denumită ”Doamna Liliac”, pentru a investiga coronavirusurile întâlnite la lilieci și înrudite cu SARS-COV-2. Institutul din Wuhan a ajuns în centrul atenției după ce administrația Trump a lansat acuzații controversate și nedovedite că ar fi sursa virusului care a infectat în total peste 100 de milioane de oameni în lume.

Ben Embarek a dezvăluit că oficialii chinezi au pus la dispoziția echipei OMS informații importante despre gripă sau boli asemănătoare acesteia, colectate de sofisticatele sisteme chineze de supraveghere a bolilor în regiunea Hubei în lunile de dinainte de decembrie 2019, când au izbucnit primele cazuri de Covid-19.

O investigație CNN a arătat anul trecut o crește uriașă de cazuri de gripă în două orașe apropiate de Wuhan – Yuanan și Xianning – în prima săptămână din decembrie 2019. Explozia de cazuri de gripă apare în documente confidențiale ale guvernului chinez, ajunse în posesia CNN. Rămâne încă neclar dacă sunt conexiuni între explozia de cazuri de gripă și cea de Covid-19.

Ben Embarek a descris atitudinea autorităților chineze, criticate pentru lentoarea cu care au permis accesul echipei OMS, ca fiind ”transparentă”. ”suntem lăsați să vedem ceea ce solicităm să vedem”.

Un alt specialist a decalrat că misiunea OMS în China este complicată și din cauza numărului mare de membri din echipa de experți – 50 – care face dificile interviurile cu reprezentanții chinezi și speră ca întâlnirile viitoare să poată fi făcute în grupuri mai mici.