• Traian Ogâgău, primarul din Sângeorz-Băi, care și-a umilit fiica de 14 ani, a fost demis din funcție.
  • Anunțul a fost făcut de, miercuri, de Prefectura Bistrița-Năsăud.
  • Acum, viceprimarul orașului Sângeorz-Băi va prelua atribuțiile de primar.

„Astăzi, 14 octombrie, a fost emis Ordinul de Prefect nr. 252 privind constatarea încetării de drept a mandatului de primar al lui Traian Ogâgău înainte de expirarea duratei normale a mandatului. Acesta vine ca urmare a condamnării prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea executării pedepsei”, au transmis reprezentanții Prefecturii Bistrița-Năsăud.

Conform acestuia, viceprimarul orașului Sângeorz-Băi va prelua atribuțiile de primar.

IPJ Bistrița-Năsăud anunța, la mijlocul lunii septembrie, că, în urma verificărilor efectuate de către polițiști, a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru rele tratamente aplicate minorului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Acesta vizează cazul primarului din Sângeorz Băi, Traian Ogâgău, care și-ar fi pus fiica în vârstă de 14 ani să stea dezbrăcată cu mâinile la perete și să își ceară scuze pentru că nu este ascultătoare.

Premierul Ludovic Orban a declarat, referitor la acest caz, că este categoric împotriva oricărui comportament agresiv, cu atât mai mult față de un minor și cu atât mai mult față de un copil.