- Trump îi lasă lui Biden o moștenire grea. Prestigiul SUA în lumea largă este știrbit
- UE, Rusia și China și-au văzut de drumul lor, cât mai departe de SUA
- Biden a promis că SUA va răspunde ferm la toate formele de implicare ilegală a Rusiei în treburile interne ale Americii
Trump îi lasă lui Biden o moștenire grea. Prestigiul SUA în lumea largă este știrbit. Aliați, parteneri, competitori și adversari așteaptă să audă, să vadă și să înțeleagă care vor fi prioritățile externe ale noii administrații de la Washington, din 20 ianuarie încolo.
După evenimentele din 6 ianuarie, Uniunea Europeană, Rusia și China au putut conchide că SUA intră în declin. Numai că, în aceeași barcă fiind, dezechilibrarea unuia dintre vâslași îi poate arunca din barcă și pe alții, dacă nu chiar pe toți.
UE, Rusia și China – cu constelațiile lor de state care le gravitează – sunt trei blocuri politice, militare și economice care în mandatul lui Trump și-au văzut de drumul lor, cât mai departe de SUA. Astăzi, se vor opri preț de o ceremonie pentru a contempla dacă își vor continua parcursul asumat în ultimii patru ani sau vor aștepta o perioadă să afle încotro o vor apuca.
Cu Biden focalizat pe vindecarea Americii cel puțin în primul său an de mandat, puțin ar mai rămâne pentru a îndrepta spatele SUA în fața celor trei. Cât de multă răbdare va avea UE să aștepte revenirea Americii? Fără Marea Britanie, UE va avea și mai puțin pro-americanism în instalații. Europa de Est nu poate să suplinească greutatea pe care UK o avea în Uniune, când se punea problema relațiilor cu SUA.
După mandatul de vicepreședinte din administrația Obama, Biden reîntâlnește o Europă divizată, cu disparități în privința percepției asupra pericolelor externe, cu dezechilibre de dezvoltare, înstrăinată din cauza sancțiunilor și a războaielor comerciale impuse de Trump, dar totuși cooperantă în materie de combatere a pandemiei, a încălzirii globale și a lipsei de reglementare a giganților din tehnologia informaticii și a comunicațiilor.
Tamponate frecvent de Trump, UE și China au încheiat un Acord în decembrie 2020 prin care se deschid noi perspective pe piața chineză pentru producătorii de automobile, băncilor și altor industrii din Uniune. China ia locul SUA în schimburile comerciale ale europenilor, iar asta va limita apetitul Uniunii de a da curs vreunei politici americane de continuă izolare a Chinei. Acordul așteaptă ratificarea Parlamentului European, deci SUA ar mai avea ceva timp să încerce modificarea sau anularea înțelegerii.
SUA poate că va fi pierdut temporar inițiativa în conducerea afacerilor globale, dar are puterea de a reveni oricând. Cu China este la cel mai de jos nivel al relațiilor, după anii 70. Lista de probleme politice și de securitate s-a complicat. China are ambiții care pot să încurce strategiile SUA de a reveni în poziție dominantă. Eliminarea dependenței de tehnologia americană, creșterea puterii militare și refacerea economică a Chinei pot pune probleme Americii.
Interesele Chinei, SUA și ale UE coincid în privința decarbonizării, chiar dacă sunt fazate diferit. Reducerea accelerată a emisiilor de carbon este un obiectiv ambițios pentru SUA, ca și pentru China, iar cooperarea lor pe baza Acordului de la Paris ar fi un punct de pornire.
Cu Rusia, lucrurile ar putea să stea diferit. Biden cunoaște bine peisajul politic, economic și militar din lumea rusă. A dat de înțeles că nu va continua linia lui Trump, de menajare a Rusiei și a regimului Putin.
Rusia este bătăușul clasei. Deși n-o recunoaște oficial, a arătat recent Americii că poate să îi umble prin ghiozdan, poate să îi copieze toate lucrările și poate să pună gașca din cartier să îi dea o lecție. Chiar a intrat peste America în casă și i-a dat o palmă peste ceafă.
Biden a promis că SUA va răspunde ferm la toate formele de implicare ilegală a Rusiei în treburile interne ale Americii. Alcătuirea cabinetului Biden anunță o încordare a relațiilor dintre Washington și Moscova. Foarte probabil, această stare de încordare va fi prelungită, iar pe continentul european NATO și SUA vor consuma resurse pentru a întări capacitatea de rezistență a aliaților în fața unor acțiuni subversive ale Rusiei.
Sunt lucruri foarte importante care se petrec și în afara scoarței terestre. Războaiele comerciale, confruntările pentru accesul la căile de transport al mărfurilor, controlul asupra resurselor de hidrocarburi și a rutelor de transport vor fi dublate de o competiție pentru control în spațiul cosmic. Amplasările de sateliți, misiunile pe Lună și zborurile către Marte vor marca supremația nu doar pe Pământ, ci și în afara lui.