• După negocieri cu Kremlinul, Prigojin a pus capăt brusc avansului, pe care mulți observatori l-au catalogat drept o tentativă de lovitură de stat. 
  • Editorialistul Cristian Unteanu susține că toate aceste lucruri se întâmplă cu puțin timp înainte ca summit-ul NATO să aibă loc.
  • Cristian Unteanu susține că miza acestei răzvrătiri este, de fapt, imperiul pe care îl are grupul Wagner atât pe plan intern, cât și pe plan internațional.

O parte dintre mercenarii Grupului Wagner se vor alătura armatei oficiale rusești după ce liderul lor a anulat marșul lor asupra Moscovei și a acceptat să se mute în Belarus, anunță Sky News. Restricțiile rutiere au fost ridicate în Rostov și Lipețk – unele dintre regiunile afectate de pe autostrada care duce la Moscova și pe care luptătorii Wagner au călătorit sâmbătă.

Există mai multe scenarii, mai multe planuri, iar cel care a reușit în mod evident este cel cu rezultatele pe care le vedem acum. Nu cred, în ciuda tuturor care explică această situație referindu-se fie la valori politice, fie la valori globale, eu cred că nu este vorba decât de o revoltă a armatei eșuată sau o provocare, fiind vorba despre o bătălie imensă pentru influențări și bani. O bătălie pe măsura intereselor prezente, dar mai ales a celor viitoare ale Federației Ruse pentru că sunt două lucruri despre care trebuie să vorbim în acest moment, susține editorialistul Cristian Unteanu la Aleph News.

După negocieri cu Kremlinul, Prigojin a pus capăt brusc avansului, pe care mulți observatori l-au catalogat drept o tentativă de lovitură de stat. Jurnalistul Cristian Unteanu susține că toate aceste lucruri se întâmplă cu puțin timp înainte ca summit-ul NATO să aibă loc.

Recomandări

CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ
CÂT COSTĂ DISTRACȚIA?
CCR SUB LUPA SUA
RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII

Evenimentele se petrec cu foarte puțin timp înainte de Summit-ul NATO de anunțare a unei hotărâri eventuale de primire pe flux rapid a Ucrainei ca stat membru în UE, dar vorbim și despre Summit-ul din Africa de Sud. Sunt lucruri care ar fi putut fi influențate fundamental de o lovitură de stat din Rusia, de un succes eventual de care mizele sunt în altă parte, continuă Cristian Unteanu, la Aleph News.

Editorialistul Cristian Unteanu susține că miza acestei răzvrătiri este, de fapt, imperiul pe care îl are grupul Wagner atât pe plan intern, cât și pe plan internațional.

Nimeni nu poate spera în mod real că 20.000 oameni lansați într-un marș spre Moscova puteau să influențeze operațiuni militare care nu aveau aviație, nu aveau sprijin logistic, e clar că se întâmplă ceva. Eu cred ca miza este imperiul pe care îl are acest grup Wagner atât pe plan intern, cât și pe plan internațional și care reprezintă un plus valoare extrem de importantă pentru Federația Rusă, mai ales în măsura în care Rusia va fi aliată cu noi țări din acest subglobal care conturează după Summit, spune Cristian Unteanu.

Citește și