Elena Lasconi: „Nu îți poți imagina cât de urâtă a fost aceasta campanie și câte atacuri au fost la adresa mea”

Invitaţi vineri seara, la Aleph News, în emisiunea “Ochii pe mine!,” cu Vlad Craioveanu: fosta jurnalistă Elena Lasconi, primarul oraşului Câmpulung Muscel şi artista Sore.

Invitată în prima parte a emisiunii, Elena Lasconi a spus că, de la jurnalism la politică sunt, în cazul ei, nici mai mult nici mai puțin, decât 25 de ani.

Cum niciodată nu este prea târziu, aceasta mărturisește că s-a pus deja pe treabă la primăria Câmpulung Muscel.

Nu-i trebuie condei, însă îi trebuie tenacitate și răbdare pentru a putea schimba lucrurile și mentalitățile, mai ales în rândul politicienilor.

În prima zi la primărie a semnat acte cât pentru  o viață întreagă. Susține că nu și-a dorit niciodată să devină om politic, însă este conștiență că fără politică lucrurile nu se mișcă.

Elena Lasconi: „Ce am făcut eu ca și jurnalist ar trebui să facă orice politician”

Elena Lasconi îți spune care este numitorul comun dintre jurnalism și politică. În primul domeniu a făcut performanță.  Rămâne de văzut cum va gestiona lucrurile și din fotoliul de primar.

,,Hai sa zicem că ce am făcut eu ca și jurnalist ar trebui să facă orice politician, să aibă focusul,  poată atenția să fie pentru om. Cred că asta a fost și cheia succesului. Nu a fost ușoară bătălia pe care am avut-o aici. Mie chiar îmi pasă de oameni și empatizez cu oamenii și am construit numele meu prin faptele mele nu m-am născut într-o familie celebră care să-mi dea acest nume.

Asta este în primul rândul rând legătura. Comunicarea este foarte importantă. Important este să vorbești cu oamenii, să fii printre ei. Din păcate, de vreo 30 de ani, nu vedem decât politicieni care urmăresc propriul interes. Oamenii nu mai pot fi păcăliți.”

Elena Lasconi: „Cred cu toată ființa mea că primăria este despre oameni”

Nu știm dacă de vină este, așa cum ne-am obișnuit, greaua moștenire, însă Elena Lasconi susține că situația găsită la primăria Câmpulung  nu este una deloc de invidiat.

Invitata lui Vlad Craioveanu povestește că, paradoxal, deși Câmpulungul a fost al doilea oraș, după Iași, care a avut apă la robinet, în 2020, o grămadă de străzi nu sunt conectate la rețeaua de apă și de gaze.

,,Gândește-te că în Câmpulung sunt nevoi de bază și anume există foarte multe străzi nu sunt conectate la rețeaua de apă și de gaze. Și vorbim de un municipiu. Și, imaginați-vă, ce paradox! Câmpulung a fost al doilea oraș, după Iași, care a avut apă la robinet și acum o grămadaă de străzi nu sunt conectate la rețeaua de apă. Este o perioadă foarte dificilă și din cauza COVID.

Nu este nimic digiltalizat și totul a fost făcut din gură în gură. E complicat. Cred cu toată ființa mea că primăria este despre oameni, orașul este despre oameni. Voi fi foarte aproape de oameni, voi ține legătura permanent cu ei. De 3 saptămâni de când sunt la primarie nu am plecat mai devreme de ora 22.00 seara. Nu am avut timp nici să respir. Este foarte multă, multă treabă de făcut”, susține fosta jurnalistă”.

Elena Lasconi: „Sunt primul primar care a cerut cheile să se ducă în pod”

,,Am fost foarte neplăcut surprinsă când am ajuns în primărie, de jegul pe care l-am găsit aici. Nu cred că există nicio scuză pentru asta. Am pus mâna pe spătarul scaunelor care sunt în biroul primarului și mi s-a lipit mâna de spătar. Înțeleg orice, nu sunt bani, dar găsești câțiva bani pentru câte ceva… Să mai zugrăvești o cameră… Cred că nu s-a dorit. De asemenea, am venit și m-am uitat pe tavan și am văzut că erau infiltrații de apă. Vorbesc despre o clădire istorică.

Această clădire în care mă aflu eu, mă copleșește. Este clădirea care a fost proiectată de un arhitect extraodinar. De arhitectul Berechet care merită în acest oraș o statuie pentru că este un geniu. Vorbim despre fosta prefectură a județului Muscel. E o clădire istorică absolut senzațională. Când am văzut infiltrațiile alea, eu am fost primul primar care s-a dus în pod. Am cerut cheile să mă duc în pod.

Am ajuns în pod și am fost șocată. Este cel mai frumos pod pe care l-am văzut în viața mea. Am crezut că trebuie să intru aplecată cumva, dar este înalt, este superb. Este făcut pe mai multe nivele. Acolo vizualizez un birou foarte spectaculos, proiectat cu gust și cu respect pentru fiecare fibră de lemn pe care am văzut-o acolo”.

Elena Lasconi, despre momentul intrării în politică: ,,Nu am vrut niciodată să devin un om politic”

Fosta realizatoare TV îți devoalează care a fost momentul care a convins-o definitiv să intre în politică.

,,Am fost la toate protestele în stradă. Cred că știi că a murit o colegă la Colectiv. Am fost activă în societatea civilă, ca cetățean, am fost foarte implicată. Am văzut că parcă nu se mișcă nimic, parcă nu se întâmplă nimic.

La un moment dat, declicul  când am hotărât să fac asta a fost anul trecut cand a fost punctul culminant cu Dragnea și cu Viorica Dăncilă, înainte de europarlamentare. Mă uitam la TV și am văzut știrea aia în care Dragnea, cu aroganță, le spunea jurnaliștilor sa meargă cu ei la baie. Și atunci mi-am zis ca dacă nu ne implicăm, dacă continui să stau în bula mea de confort… Și acela a fost momentul când am zis că vreau sa ma implic.

Nu am vrut niciodată să devin un om politic, dar fără politică lucrurile nu se mișcă. Eu vorbesc foarte sincer cu tine, eu nu am texte de politician. Chiar cred cu toata ființa mea ca există Dumnezeu, la felul în care s-a condus poate nu mai eram pe hartă în momnetul ăsta”.

Elena Lasconi: ,,Nu am putut să-mi imaginez că voi semna atâtea acte în viața mea”

,,Primul act semnat – am demis directorul de la Spital și am numit alt director. Eram hotărâtă să fac asta.Spitalul este total Covid. Iar de acest spital aparțin 120.000 de oameni. Am și un consilier pe sănătate foarte bun și am pregătit deja planurile, ce documente să depunem la DSP să primim  toate avizele și să schimbăm și un ordin de ministru.

Deja am obținut o parte din avizele de la DSP, pentru că deja am făcut acești pași. Am și oficiat căsătorii și am fost plăcut surprinsă că unii tineri care nu erau din Câmpulung au vrut să-i cunun eu, după ce au văzut că am câștigat. Dar în rest, nu am putut să-mi imaginez cu capul că voi semna atâtea acte în viața mea.

Cred că într-o zi, am semnat vreo 2000. Ceva îngrozitor. Nu credeam că este atât de mult și de stat la birou ca și primar. Mi se pare că este o dezordine în ceea ce privește managementul documentelor. Gândește-te că în instituția primăriei nu există niciun angajat care să aibă adresă de mail. Sunt câțiva voluntari care s-au oferit să mă ajute în perioada asta de Covid. Când am ajuns aici, intrarea se făcea prin spatele cladirii, pe lângă tomberoanele de gunoi și intri în beci, unde nu-i lumină, nu-i nimic.

Primăria este o clădire în care se lucrează pe banii cetățeanului. Am spus dacă mai văd un angajat al Primăriei fără mască pe toată fața, nu sub nas  plătește amendaă și vreau să mă asigur că plătește și dacă nu oprim din salariu. Nu este de glumit cu boala asta”.

Elena Lasconi, despre bugetul Primăriei Câmpulung Muscel

În ceea ce privește bugetul primăriei pe care  o păstorește, Elena Lasconi susține că și aici sunt lucruri pe care trebuie să le remedieze. Primul pas: a început să lucreze la organigramă!

,,Sunt 20 de milioane de euro pe an. Nu sunt bani puțini, nu sunt nici bani foarte mulți, dar mai mult de jumătate se duce pe salarii, ceea ce pe mine mă îngrozește. Acuma lucrez la organigramă. Mie mi se pare că statul încurajează incompetența și lenea. (…)

Oamenii ăștia s-au mirat foarte tare că eu vin cu mașina mea personală la serviciu. Așa mi se pare normal și să merg cu mașina de serviciu în interes de serviciu (…) ,,Stă bine (n.r. – Primăria Câmpulung) la capitolul nepotisme. Nu am probleme nici cu amantele, nici cu nepoții, nici cu finii, dar hai să lucrăm,  hai să  pornim lucrurile. Sunt lucruri foarte simple de făcut, cum ar fi curățenia.”

Elena Lasconi: ,,Nu îți poți imagina cât de urâtă a fost această campanie și câte atacuri au fost la adresa mea”

Fosta jurnalistă  dezvăluie că nu a fost o campanie electorală deloc ușoară. Dimpotrivă, mărturisește că au fost multe atacuri la adresa sa, culminând cu situații de intimidare.

,,Eu sunt sigură că voi fi mai bogată. Când zic de bogăție, nu însemnă câți bani număr. Eu sunt absolut sigură că o să ies mai bogată sufletește. Chiar cred în lucrul acesta. Cred că dacă m-aș fi gândit că am ceva interes personal în toată treaba asta, nu aș fi câștigat nimic. Eu nu prea știu să lupt pentru mine. Când știu că am un scop și simțeam cu toată ființa mea că scopul este nobil și mă încărcam cu energia oamenilor și vedeam cum cred în mine, simțeam că în jurul meu sunt oameni. De asta am fost tanc. Nu contează ce mi-au auzit urechile, ce mi-au văzut ochii despre mine. Nu îți poți imagina cât de urâtă a fost aceasta campanie și câte atacuri au fost la adresa mea. Au fost inclusiv situații de genul: Mi se lua curentul câte două zile pe săptămână, mi se oprea apa câte o zi întreagă.

M-a pus pe gânduri faptul că a venit un domn bine îmbrăcat să îmi verifice contuarul de curent. Atunci am întrebat vecinii dacă s-a dus și la ei și nu se dusese la nimeni. Veneau tot felul de mașini care stăteau pe strada mea. Aveau franzele desenate pe ele, deși pe stradă la mine nu este niciun magazin. Poate să fie întâmplător. Am primit mesaje să stau în banca mea că o sa o pățesc…Pe mine nu mă intimidează lucrurile astea, că știu că e un drum foarte greu. Eu sunt absolut sigură că noi nu suntem născuți pentru războaie, dar nu știu ce ne aduce în punctul de a ne război.”

Elena Lasconi, pledoarie pentru intrarea în politică: ,,Nu ne mai permitem să pierdem români!”

 ,,Aș vrea să-i rog  pe cei care urmăresc emisiunea dacă își iubesc locul în care trăiesc, dacă le place gospodăreala să se implice în politică, pentru că vom avea aceleași personaje la tv, iar politica va fi urată așa cum o percep majoritatea oamenilor. Dacă nu se implică oameni de bună-credință în politică, în administrație nu se va schimba nimic. Îmi place ce fac și știu că este ceva de bine, că putem schimba un pic din țara asta. Eu îmi iubesc foarte tare țara. Avem deja o altă Românie dincolo de granițele țării. Nu ne mai permitem să pierdem români. Dacă vrem să ni se întoarcă nepoții sau copiii acasă, trebuie să schimbăm concret lucrurile, nu există altă cale”


Sore, despre muzică, reinventare și proiecte în pandemie

Și de la cum se conduce o primărie, trecem la muzică și la viața de artist într-o perioadă în care virusul ne-a dat peste cap toate planurile.

Cântăreața Sore, invitata lui Vlad Craioveanu, susține că, în ciuda restricțiilor epidemia a avut și părți bune. A stat mai mult alături de fetița ei și vă vine sau nu să credeți, a învățat să gătească.

,,Am învățat să gătesc în pandemie. Tigaie picantă de creveți și paste de toate felurile. Am făcut acum o lună pentru prima oară lasagna. Nu gătesc des, dar din fericire,  gătesc bun (…)  Indiferent ce ar fi, 2-3 ore pe zi sunt rezervate familiei.

Am un copil de 4 ani jumătate și nu vreau să pierd nimic. În pandemie, am descoperit la copilul meu ca are foarte multă răbdare și nu mă așteptat că este totuși mică. Și culmea nu s-a plictisit o clipă de noua viața. Iar la iubitul meu am redescoperit liniștea. În perioada pandemiei, mulți au divorțat, noi nu ne-am certat deloc.”

Sore: ,,De zece ani sunt și regizor cu acte în regulă”

,,Sunt cameleonică, îmi place să fiu din când în când altcineva. Chiar acum un an, m-am apucat de regizat videoclipuri. Am diplomă de zece ani, sunt regizor cu acte în regulă, dar fiind prinsă cu muzica, cu actoria, am zis să las regia mai târziu. Eu le-am spus colegilor meu din industrie sa se lase pe mâna mea.”

Cât despre tabieturile înainte de fiecare concert, Sore mărturisește franc: „Nu beau nimic – nu că alcool, nimic, doar apă – înainte să mă urc pe scenă. Nu beau decât apă pentru că sunt o persoană emotivă și atunci râgâi.”

Sore: ,,De ziua mea, pe 3 noiembrie, am lansat o nouă piesă”

Epidemia nu a oprit însă inspirația și creativitatea lui Sore. ,,Am lansat acum trei zile, de ziua mea, pe 3 noiembrie, o piesă nouă cu Tudor de la Fly Project. Este prima melodie cu influențe disco-electro pe care am lansat-o vreodată.”

Sore: „Pentru a deveni artist e nevoie să te lovești de multe refuzuri, de obstacole”

 ,,Pentru a deveni artist e nevoie, de cele mai multe ori, să te lovești de multe refuzuri, de obstacole. Ține foarte mult de noroc. Sunt foarte mulți oameni talentați care nu apucă să ajungă vreodată în playlist-ul oamenilor. Sunt conștientă că am avut două bucăți de noroc. Una că am luat castingul către serialul “Pariu cu viața” care mi-a oferit o expunere mare și, în același timp, l-am cunoscut pe Smiley care a vrut să devină managerul meu muzical. Amândouă au venit în același timp. A fost, efectiv, un an impus de la destin.”

Exit mobile version