• Dan Barna anunţă că eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari va figura pe ordinea de zi a birourilor permanente reunite
  • Proiectul va intra în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului cel mai târziu săptămâna viitoare
  • În 2016-2020, cheltuielile pentru pensiile speciale au crescut cu 60%

Liderul USR PLUS, Dan Barna, a vorbit luni în cadrul unei conferințe de presă despre pensiile speciale ale parlamentarilor.

„S-a mai discutat despre o temă atât de importantă pentru USR PLUS, dar şi pentru întreaga coaliţie (de guvernare – n.r.), cea legată de pensiile speciale şi, pe termen scurt, pensiile speciale ale parlamentarilor. Va fi pe agenda Biroului Permanent Reunit de mâine dimineaţă (marţi dimineaţă – n.r.), astfel încât miercuri, când va fi şedinţă de plen reunit, sper să avem pe ordinea de zi regulamentul privind deputaţii şi senatorii, astfel încât să votăm, să vedem dacă reuşim miercuri, eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, un prim pas necesar, un prim pas promis, o primă obligaţie morală asumată”, spune liderul USR PLUS Dan Barna.

El spune că prioritară este „soluţionarea întregii problematici a pensiilor speciale”.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

„Ştim însă din deciziile CCR, şi eu vreau să ieşim din logica aceasta a ipocriziei retorice pe care o vedem în diverse spaţii media. Fiecare categorie de pensii numite speciale la modul generic trebuie să aibă o reglementare şi o lege distinctă, tocmai pentru a evita problemele de constituţionalitate”, a spus Dan Barna.

„Atunci, ceea ce am agreat în coaliţie – într-adevăr, colegul meu, vicepremierul Kelemen Hunor, şi-a exprimat rezerve legate de această abordare – dar ceea ce spun e să facem paşii pe care trebuie să-i facem. Pensiile speciale ale parlamentarilor sunt un pas firesc, un pas logic. Pentru celelalte categorii avem grup de lucru prin care analizăm care e abordarea sustenabilă şi funcţională juridic, fie că rezolvarea înseamnă impozitare, unde CCR ne-a spus că nu se poate elimina, fie eliminarea. Noi am stabilit în principiu un termen de două luni în care să avem aceste opţiuni şi variante pe fiecare categorie de pensii speciale”, adaugă Barna.

El precizează că proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor va intra în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului cel mai târziu săptămâna viitoare.