• Elon Musk și-a șters contul de Instagram în 2018, deși avea 8 milioane de urmăritori.
  • Musk a recunoscut că a renunțat la platformă, după ce a realizat că își făcea prea multe selfie-uri și se întreba de ce o face.
  • Elon Musk: Mă îngrijorează faptul că Instagram duce, de fapt, la mai multă nefericire.

Elon Musk și-a șters contul de Instagram și a dezvăluit că motivul a fost vanitatea excesivă. În cadrul podcastului „Joe Rogan Experience”, Musk a explicat că a renunțat la platformă, după ce a realizat că își făcea prea multe selfie-uri și se întreba de ce o face, scrie Page Six.

„A fost o perioadă în care postam pe Instagram, dar m-am trezit că îmi făceam selfie-uri și mă întrebam: „Ce naiba e în neregulă cu mine?”.

„De ce să fac poze pentru like-uri?”, a spus Musk, în vârstă de 52 de ani. El și Joe Rogan, în vârstă de 56 de ani, au discutat apoi despre presiunile sociale de pe Instagram, care se concentrează pe aparențe și poze frumoase.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Musk și-a exprimat îngrijorarea că Instagram contribuie la creșterea nefericirii, deoarece pare că toată lumea se distrează și arată mai bine decât în realitate.

„Instagram duce, de fapt, la mai multă nefericire”

„Mă îngrijorează faptul că Instagram duce, de fapt, la mai multă nefericire, nu la mai puțină, în sensul că pare că toată lumea se distrează de minune și arată mult mai bine decât este în realitate”.

Fondatorul SpaceX a concluzionat că Instagram poate face oamenii să se simtă deprimați și a pus sub semnul întrebării dacă aduce cu adevărat fericire.

Musk și-a șters contul în 2018, cu toate că avea peste 8 milioane de urmăritori.

El a descris Instagram-ul ca fiind „însetat” și a menționat pe Twitter că „îți oferă moartea prin apă”, referindu-se la un poem din „The Waste Land” al lui T.S. Eliot.

În 2022, Musk a cumpărat platforma de socializare Twitter și a schimbat numele în X, pentru 44 de miliarde de dolari.

În podcast, Musk a explicat că oamenii ar critica pe cineva pentru un selfie pe platforma X, motiv pentru care preferă propria sa platformă. Mai multe studii au arătat efectele negative ale social media, în special asupra femeilor și adolescenților.

Musk este dispus să lupte cu Zuckerberg

În timpul discuției, Musk a menționat și rivalitatea sa cu Mark Zuckerberg, CEO-ul Meta, compania mamă a Instagram. Musk a declarat că este dispus să se lupte cu Zuckerberg „oriunde, după orice reguli”, dar directorul executiv al Facebook ar fi anulat acest lucru.

Citește și