• Preşedintele Elveţiei, Guy Parmelin, a anunţat, miercuri, oprirea negocierilor privind un acord-cadru pentru participarea la piaţa internă a Uniunii Europene
  • Uniunea Europeană consideră această decizie ca fiind una regretabilă
  • Acest acord urma să fie baza pentru consolidarea şi modernizarea relaţiilor noastre”, a transmis blocul comunitar european

Preşedintele Elveţiei, Guy Parmelin, a anunţat, miercuri, oprirea negocierilor privind un acord-cadru pentru participarea la piaţa internă a Uniunii Europene, o decizie considerată regretabilă de către Comisia Europeană.

După şapte ani de la începerea discuţiilor, Elveţia a anunţat miercuri decizia de retragere din negocieri.

„Consiliul Federal elveţian a decis că negocierile cu Uniunea Europeană în trei domenii nu au generat soluţiile necesare. Consiliul Federal elveţian a decis oprirea negocierilor”, a comunicat preşedintele Guy Parmelin, potrivit site-ului Tagesschau.de.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Negocierile se referă în principal la omogenizarea cadrului juridic pentru participarea Elveţiei la piaţa internă a Uniunii Europene şi la instituirea unui mecanism de soluţionare a disensiunilor.

Retragerea din negocieri riscă să afecteze cooperarea între Elveţia şi Uniunea Europeană. Elveţia nu este membră a Uniunii Europene, dar are o serie de acorduri comerciale bilaterale care permit accesul pe piaţa comunitară.
Elveţia face parte din Asociaţia Europeană pentru Comerţ Liber (EFTA) şi participă la Spaţiul de liberă circulaţie Schengen.

Comisia Europeană a exprimat regret pentru decizia Administraţiei de la Berna.

„Luăm act cu regret de hotărârea unilaterală a Consiliului Federal elveţian de a pune capăt negocierilor privind acordul-cadru UE-Elveţia. Acest acord urma să fie baza pentru consolidarea şi modernizarea relaţiilor noastre”, a transmis Comisia Europeană.