Emil Boc vrea iar comasarea judeţelor pe regiuni istorice. Argumentele primarului de la Cluj

Primarul celui mai de succes oras de provincie, Boc de la Cluj, cere județe mai mari în România, pentru că așa poți primi bani mai mulți de la Europa. Primarul Clujului vorbește de aceleași principii: nu prin schimbarea Constituţiei, ci prin comasarea judeţelor în funcție de regiunile istorice. Regionalizarea României e un proiect vechi de 18 ani, dar abandonat de patru ori.

Boc reînvie același proiect care, în 2011, când el era premier, i-a pus baronii locali în cap. Boc vine cu aceleași argumente de acum 10 ani: banii din fonduri europene și că am scăpa de structurile învechite, care funcționează pe clientelă.

„Să avem judeţe sau regiuni cu minin 800.000 de locuitori. Astăzi doar Suceava, ca judeţ, îndeplineşte această condiţie, în rest toate judeţele din România nu îndeplinesc o asemenea cerinţă şi în consecinţă nu putem absorbi nici fonduri europene şi nici moderniza cu adevărat ţara, pentru că există o fărmiţare teritorială foarte mare”, a argumentat Emil Boc.

„Există în momentul acesta şi o anumită regionalizare, să zic aşa, la nivel de instituţii publice. (…) Cei de la Craiova, din Dolj, sunt cei care dau toţi oamenii de conducere, acolo se dă ora exactă. Noi, aici, în judeţ, în oraş trebuie să ridicăm două degete şi să cerem voie inclusiv pentru a cumpăra un pix”, a spus Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin.

„Sunt puţine şanse ca un asemena proiect în perioada următoare să se impună, pentru că nu există pe agenda publică şi pe agenda politicienilor din România”, a spus Emil Boc.

„Problema regionalizării este, din punctul meu de vedere, o chestiune care a rămas nerezolvată de prea multă vreme și care ar trebui abordată în regim de urgență. Sigur, nu se poate face peste noaste, e nevoie și de modificarea Constituției. Despărțirea de fosta structură administrativă de pe vremea comunistă este mai mult decât necesară”, a spus și Mihai Chirica, primarul muncipiului Iași.

În 2011, ideea lui Boc a fost criticată de mulți primari, inclusiv de Iohannis, pe atunci primar la Sibiu.

„Există interese enorme în joc şi cei de la Putere vor avea probleme în interiorul partidului, pentru că vor pierde mii de posturi în teritoriu, prin desfiinţarea multor instituţii unde sunt oamenii lor”, spunea Iohannis.

Exit mobile version