Emmanuel Macron afirmă că incendiile vor fi aduse sub control şi anunţă un plan de reconstrucţie

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a afirmat, miercuri, că incendiile de vegetaţie sunt pe cale să fie izolate şi a anunţat un plan de reîmpădurire a zonelor afectate şi de reconstrucţie a comunităţilor turistice.

Incendiile sunt pe cale să fie stinse. Sunt bucuros să mă aflu aici, în localitatea La Teste-de-Buch, a declarat Emmanuel Macron, potrivit postului BFMTV, în cursul vizitei în departamentul Gironde, în sud-vestul Franţei.

Salutăm forţele vii ale naţiunii. Este vorba de un lanţ al solidarităţii umane împotriva incendiilor. Pompierii sunt eroi absoluţi, a adăugat Macron, mulţumindu-le echipajelor de pompieri, poliţie, jandarmi şi servicii medicale.

Va trebui să deschidem un mare şantier naţional, va trebui să replantăm arborii şi să construim în mod diferit. Acestea au fost unele dintre cele mai mari incendii din istoria noastră. Situaţia s-a îmbunătăţit, focul a progresat doar puţin. Vom reconstrui fiecare cabană în acelaşi mod. Ştiu că este o mare zonă turistică, trebuie să puteţi reveni la lucru, a subliniat preşedintele Franţei, conform cotidianului Le Figaro.

Aproximativ 20.000 de hectare de teren împădurit au fost distruse de incendiile produse în ultimele zile în sud-vestul Franţei.

Exit mobile version