• Presupusa complice a lui Epstein, Ghislaine Maxwell, și Kevin Spacey au fost pozați la Palatul Buckingham, pe tronul regal.
  • Palatul Buckingham a refuzat să comenteze poza. Purtătorul de cuvânt al Prințului Andrew nu a oferit niciun răspuns presei, deși se presupune că Prințul Andrew i-ar fi adus acolo.
  • Fotografia a fost publicată sâmbătă de ziarul Daily Telegraph și a declanșat un nou scandal.

Familia Regală britanică este tărâtă iar în scandalul „Epstein”. Miliardarul a fost închis anul trecut în timp ce aştepta procesul pentru abuz sexual şi trafic de minore. El s-ar fi sinucis în celula sa la scurt timp.

Noul episod a pornit de la o poză cu presupusa complice a lui Epstein, Ghislaine Maxwell, stând alături de Kevin Spacey, pe tronurile regale de la Palatul Buckingham, relatează CNN.

Ghislaine Maxwell, fosta iubită a lui Jeffrey Epstein, a fost arestată de FBI săptămâna trecută în dosarul privind acuzaţiile de abuz sexual şi trafic de minore.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cariera lui Spacey s-a încheiat în 2017, când a fost acuzat de agresiune sexuală și hărțuire.

Max Foster, corespondentul regal pentru CNN, a explicat că tronul reprezintă un simbol al autorității monarhice: „Nimeni altcineva nu are dreptul să stea pe tronul regal. Ar fi un gest de lipsă de respect față de Regină și față de țară”.

În urma acestei fotografii, reprezentanții Palatului Buckingham au refuzat să comenteze. Nici purtătorul de cuvânt al Prințului Andrew nu a dorit să facă vreo declarație.

CNN nu a putut confirma motivul pentru care Kevin Spacey și Ghislaine Maxwell se aflau la palat, însă surse spun că cei doi ai fost invitați chiar de Prințul Andrew.

Prințul Andrew este forțat din toate părțile să explice care era relația lui cu Jeffrey Epstein. Mai mult, acesta a fost acuzat de Virginia Roberts Giuffre că a fost obligată să întrețină relații sexuale cu Prințul și cu un alt bărbat, pe când era minoră.