• Comisia Europeană a trimis un nou set de comentarii și critici dure față de PNRR.
  • De această dată, documentul se referă la reformele propuse și critică absența dialogului real cu patronatele, sindicatele și societatea civilă, susține eurodeputatul Victor Negrescu.

„Comisia Europeană a trimis un nou set de comentarii și critici dure față de PNRR-ul realizat de actualii guvernanți. De această dată, documentul se referă la reformele propuse și critică absența dialogului real cu patronatele, sindicatele și societatea civilă. Într-un mod absolut netransparent documentul este ținut la secret”, a scris Negrescu pe Facebook.

Potrivit acestuia, din informațiile pe care le are, Executivul european pune sub semnul întrebării viabilitatea reformelor propuse, dar și faptul că acestea slăbesc reziliența și coeziunea societății românești.

Aceștia se arată surprinși și de costurile ridicate pentru serviciile de consultanță, achiziția de mobilier sau personalul suplimentar angajat în realizarea reformelor în contextul în care în paralel se propun tăieri de personal din sistemul bugetar, susține eurodeputatul.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
APPLE ADUCE UN NOU MAGAZIN DE APLICAȚII

„Cei de la USR și PNL nu pot negocia viitorul românilor în spatele ușilor închise și nu se mai pot ascunde în spatele Bruxelles-ului în mod mincinos. Au propus reforme neoliberale și măsuri de austeritate pe care nu le-a mai recomandat și nu le-a solicitat nimeni. Ce este clar este că în afară de anumiți consultanți, toată lumea este nemulțumită de acest plan. Sindicatele, patronatele și majoritatea societății civile critică la unison PNRR-ul și modul în care a fost realizat. În acest context, guvernanții nu au legitimitatea de a negocia la secret aceste reforme”, arată Victor Negrescu.