• Eurodeputatul Victor Negrescu a propus schimbarea tratatelor europene pentru a relansa UE.
  • Unele modificări sunt propuse ca urmare a războiului declanşat de Rusia în Ucraina.
  • În data de 9 mai, reprezentanţii instituţiilor europene urmează să decidă asupra modului în care aceste propuneri urmează să fie implementate.

„Avem nevoie de o Convenţie pentru schimbarea tratatelor europene cu scopul de a relansa proiectul Uniunii Europene”, a declarat eurodeputatul Victor Negrescu la finalul Conferinţei privind Viitorul Europei.

Conferinţa s-a desfăşurat la Strasbourg. În cadrul evenimentului, eurodeputatul Victor Negrescu a solicitat convocarea unei Convenţii pentru schimbarea tratatelor europene cu scopul de a relansa proiectul Uniunii Europene.

Potrivit acestuia, propunerea este susţinută de mai mulţi participanţi şi urmează să fie inclusă în rezoluţia legislativului european de săptămâna viitoare.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„M-a bucurat faptul că propunerea mea privind crearea unui plan integrat pentru educaţie la nivel european şi intensificarea eforturilor europene în materie a fost preluată în concluzii. Dar, pentru a putea răspunde cu adevărat la toate aceste aşteptări este nevoie de mai mult. Este nevoie de o relansare a proiectului european care poate să vină de la o Convenţie care să genereze schimbări ale tratatelor europene. În aceste vremuri dificile, Uniunea Europeană trebuie să îşi ofere noi orizonturi tinzând spre mai multă solidaritate, integrare şi protecţie pentru cetăţenii europeni. Mesajul Conferinţei privind Viitorul Europei este clar, iar larga majoritate a reprezentanţilor Parlamentului European împărtăşeşte această viziune”, a mai spus europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu.

Conferinţa privind Viitorul Europei a permis un dialog între cetăţeni, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai partenerilor sociali şi aleşi de la nivel naţional şi european privind acţiunile viitoare ale Uniunii Europene. Ideile şi propunerile au fost integrate într-un document-sinteză aprobat prin consens în cadrul Conferinţei privind Viitorul Europei.

În data de 9 mai, reprezentanţii instituţiilor europene urmează să decidă asupra modului în care aceste propuneri urmează să fie implementate, dar şi să identifice următoarele direcţii de acţiune, a precizat europarlamentarul român.