• Gheorghiță: „Este o gravă dezinformare care se propagă în spaţiul public”
  • Gheorghiță: „S-au speculat o serie de mecanisme, dar care nu au nicio bază ştiinţifică care să certifice acest lucru”
  •  Potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare anti-COVID, Israelul deja vaccinează copiii între 12-15 ani.

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, a precizat marți că nu există risc de infertilitate în urma vaccinării anti-COVID.

“Nu există asemenea risc. Este o gravă dezinformare care se propagă în spaţiul public. Pe platformă naţională vaccinare-covid.gov.ro există un material foarte detaliat, la “Doza de claritate”, care demontează această informaţie, care de câteva luni circulă sau a circulat, dar în perspectiva autorizării la copii, evident capătă din nou amploare. În niciun caz nu s-a dovedit că aceste vaccinuri cresc riscul de infertilitate. S-au speculat o serie de mecanisme, dar care nu au nicio bază ştiinţifică care să certifice acest lucru”, a spus medicul militar într-o conferinţă de presă.

Gheorghiță mai spune că este necesar ca părinţilor şi copiilor să li se explice de către medici aspectele legate de beneficiile vaccinările şi riscurile.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

„Este nevoie în şcoală, în general, să existe o colaborare fie cu medicul de şcoală, fie cu pediatrii, care să explice copiilor, dar şi părinţilor, poate în acele şedinţe cu părinţii, online să fie invitat un medic şi să explice punct cu punct principalele aspecte legate de beneficiile vaccinărilor, de riscuri, care este profilul de siguranţă”, a mai arătat Valeriu Gheorghiţă.

 Potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare anti-COVID, Israelul deja vaccinează copiii între 12-15 ani.