Echipa de investigații de la Pentagon, despre atacul asupra petrolierului de pe Mercer Street: „Toate dovezile indică Iranul”

nava mercer street

O echipă de experți din Departamentul American al Apărării a ajuns la concluzia că drona din spatele atacului mortal asupra navei comerciale Mercer Street a fost produsă în Iran, a anunțat vineri Comandamentul Central al SUA într-un comunicat, relatează CNN.

În comunicat se precizează că echipa de investigație a constatat că nava din largul coastei Omanului a fost ținta, la 30 iulie, a unui vehicul aerian fără pilot (UAV) „încărcat cu un explozibil de tip militar”.

Atacul a provocat moartea a două persoane aflate la bordul navei.

„Utilizarea de UAV-uri kamikaze de atac unidirecțional proiectate și produse de iranieni este o tendință în creștere în regiune”, se arată într-un raport.

„Acestea sunt utilizate în mod activ de Iran și de reprezentanții săi împotriva forțelor coaliției din regiune, pentru a include ținte din Arabia Saudită și Irak”.

Ancheta a constatat că nava a fost ținta altor două atacuri nereușite ale UAV-urilor pe 29 iulie.

Într-o declarație CENTCOM se precizează că, după ce s-a derulat analiza la fața locului, „o parte din material a fost transferată către Flota a Cincea a Marinei Statelor Unite, ulterior, către un laborator național american cu scopul de a fi testate suplimentar”.

Constatările au fost publicate de către Pentagon după o declarație a miniștrilor de Externe G7 care au acuzat Iranul pentru atac.

„Toate dovezile disponibile indică în mod clar Iranul. Nu există nicio justificare pentru acest atac”, se arată în declarația de vineri.

Exit mobile version