alephnews Vezi versiunea web

Explozie la onomastica unui general-colonel rus, într-un restaurant de lux din Moscova. 3 persoane au murit și alte 21 au fost rănite

Peia Cosmin · 2 aug. 2026, 09:17

Explozie la onomastica unui general-colonel rus, într-un restaurant de lux din Moscova. 3 persoane au murit și alte 21 au fost rănite

O explozie produsă sâmbătă seară într-un restaurant din Piața Kudrinskaia, din centrul Moscovei, s-a soldat cu trei morți și 21 de răniți, potrivit Comitetului Național Antiterorist al Rusiei.

Anchetatorii susțin că deflagrația a fost provocată de un dispozitiv exploziv improvizat introdus în local de o femeie. Aceasta și-a pierdut viața în explozie, alături de un agent de securitate care a încercat să o oprească și de un client aflat în restaurant.

Inițial, canalul rus de Telegram Baza, apropiat de structurile de securitate, a relatat că incidentul ar fi fost provocat de o explozie de gaz în bucătăria restaurantului. Ulterior, autoritățile au exclus această ipoteză și au confirmat că este vorba despre un atentat cu bombă.

Potrivit presei ruse, restaurantul fusese rezervat pentru o petrecere privată aniversară, la care participa și comandantul Forțelor Aeriene ale Rusiei, Aleksandr Ceaiko, notează Monitorul Apărării și Securității.

La fața locului au intervenit echipe de poliție, criminaliști și servicii de urgență, iar imaginile publicate pe rețelele sociale arată numeroase ambulanțe și autospeciale de pompieri în jurul clădirii.

Incidentul se înscrie într-o serie de atacuri care au vizat în ultimii ani oficiali militari și personalități pro-Kremlin. De la începutul războiului din Ucraina, Moscova a acuzat în repetate rânduri serviciile ucrainene că se află în spatele unor atentate comise pe teritoriul Rusiei.