• Familia e de vină, spune managera spitalului Urziceni, după ce o femeie a născut pe trotuar.
  • Probleme semnalează și primarul din Urziceni. Spune că „Noi trăim în junglă aici, de asta ne și pleacă oamenii.”
  • 3 sancțiuni au fost aplicate până acum: pentru managera spitalului, pentru medicul de gardă și pentru asistenta care a preluat-o pe gravidă.

Familia e de vină, spune managera spitalului Urziceni, după ce o femeie a născut pe trotuar. Reacțiile s-au ținut lanț. Au vorbit public ministrul Sănătății, managera spitalului dar și primarul sub administrarea căruia se află spitalul.

După incident, Ministrului sănătății, Alexandru Rafila, spune că „o femeie care se afla in travaliu nu trebuie respinsă sau îndrumata către o alta unitate medicală pentru ca riscurile atât pentru mama cât și pentru copil sunt foarte mari” și vine si cu o reacție fata de managementul spitalului.

Managera se apără. Spune ca și-a făcut treaba bine de când e manager, ca nu se va lasă intimidata și ca va face ancheta interna. Dă vina pe rudele gravidei pentru situație, pentru că ar fi luat gravida și ar fi vrut sa plece.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Probleme semnalează și primarul din Urziceni. Constantin Sava spune că motivele pentru care secție de ginecologie din spital nu are personal sunt condițiile de munca și lipsa de siguranța fizica cu care se confrunta medicii acolo. „Noi trăim în junglă aici, de asta ne și pleacă oamenii.”

De asemenea, el ridică următoarea problemă: dacă nașterea ar fi avut complicații și existau decese, medicii si asistentele care ar fi ajutat, ar fi fost închiși pentru ca au intervenit fără sa fie de specialitate.

Femeia de 24 de ani a venit la spitalul din Urziceni la 5 dimineața, cu dureri, în travaliu. Pentru că spitalul nu are o linie de garda de ginecologie, la momentul respectiv nu exista niciun medic ginecolog.

Cei de la Urziceni, au sunat la ambulanță pentru ca femeia să fie trimisă la spitalul din Slobozia, invocând faptul ca nu există personal medical calificat în serviciul de garda.

3 sancțiuni pentru personalul medical

Daniela Elena Ianuș, managera spitalului Urziceni spune că mama ar fi ieșit pe picioarele ei din CPU, sa aștepte ambulanta, dar aceasta n-ar fi urcat, „instigând” spune managera, sa fie filmată. Ambulanța ar fi ajuns la doar 4 minute după apel, cand femeia deja născuse, spune Directorul medical al Serviciului de Ambulanță Județean, Tigeliu Păun.

Managera spitalului, medicul de gardă și asistenta care a preluat-o pe gravidă au primit fiecare sancțiuni de 4.000 de lei pentru pentru lipsă de organizare a spitalului, pentru neîndeplinirea atribuțiilor și pentru lipsă de organizare a spitalului.

De asemenea, Rafila a spus ca in urma controalelor, exista 25 de paturi la Ginecologie şi cinci de neonatologie. Dar nu există medic nici de neonatologie, nici de ginecologie şi nici măcar medic anestezist după orele 15.00.

Citește și: