- Deși testul a fost pozitiv, femeia a ascuns rezultatul
- Până la sfârșitul lunii ianuarie, toată întâmplarea a avut un deznodământ tragic
- Cazul acestei familii a determinat autoritățile medicale din zonă să insiste asupra necesității de a urma recomandările de bază
O femeie din Venezuela a făcut testul Covid acasă la mijlocul lunii decembrie și deși testul a fost pozitiv, femeia a ascuns rezultatul. Ea a mințit că este doar o răceală mai puternică și și-a infectat toată familia, relatează El Mundo.
Advertisment
Până la sfârșitul lunii ianuarie, toată întâmplarea a avut un deznodământ tragic: ea, soțul și cei trei copii ai săi au murit cu toții din cauza virusului.
Femeia în vârstă de 36 de ani a făcut testul PCR de două ori la mijocul lunii decembrie și l-a anunțat pe soțul în vârstă de 33 de ani abia pe 27 decembrie, când acesta participa la o petrecere. Era însă prea târziu.
Recomandări
În ianuarie, femeia a făcut și pneumonie, și acest lucru i-a fost fatal, la doar o lună de când a făcut testele PCR. O săptămână mai târziu moare și soțul ei, cauza fiind tot virusul. Chiar și starea de sănătate a celor trei copii (unul de 17 ani și doi gemeni de 4 ani) s-a deteriorat rapid, astfel încât până pe 27 ianuarie, toți au murit, la doar 42 de zile după ce femeia a avut primele rezultate la testul PCR.
Cazul acestei familii a determinat autoritățile medicale din zonă să insiste asupra necesității de a urma recomandările de bază: utilizarea măștilor, spălarea mâinilor și menținerea distanței sociale.
Partenerii noștri