Femeile pierd în pandemie. Peste 60 de milioane de angajate au rămas fără un loc de muncă în 2020

Consecințele pandemiei lovesc în populația feminină. 64 de milioane de femei din toată lumea și-au pierdut locurile de muncă anul trecut.

Pierderile în rândul angajatelor se ridică la 800 de miliarde de dolari la nivel global, potrivit unui studiu CNBC. Cristina Chiriac este antreprenor și spune că presiunea financiară a lăsat urme în psihicul femeilor.

„Marea majoritate a femeilor fie ele antreprenoare, fie angajate, activează în zona de servicii sau de comerț sau de textile ușoare. Zone extrem de afectate din puncte de vedere economic. Așadar, presiunea financiară a fost fantastică.”, spune Cristina Chiriac, antreprenor.

Și Gabriela Chițu a avut de suferit în ultimul an. A fost ospătar ani la rând, iar când a devenit manager de restaurant, pandemia i-a dat planurile peste cap. Acum este asistent manager la un cabinet stomatologic.

„Deci m-am trezit efectiv fără job, îţi dai seama, un job pe care l-am avut patru ani jumătate. Prima lună am fost down rău de tot. N-aş mai sta la muncă 12 ore şi mai ales în condiţiile astea, adică e atât de nesigur că te-ar putea da afară patronii şi mâine”, a precizat aceasta.

România a ajuns, în pandemie, la aproape 500 de mii de șomeri. Iar acum, rata șomajului este de 5,5 la sută. Specialiștii în domeniu recomandă guvernelor lumii să ia decizii care să sporească securitatea economică a femeilor. De exemplu, 11 țări au introdus program de lucru mai scurt sau flexibil, pentru femei.

Exit mobile version