• Ea dă asigurări că toate solicitările sunt analizate „cu atenţie”.
  • Există 200 de dosare care au fost declarate eligibile.
  • Zilele acestea vor fi transmise şi primele vouchere.

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunţă că au fost primite peste 7.200 de solicitări pentru sprijinul financiar dedicat cuplurilor sau persoanelor infertile: avem deja aproape 200 de dosare care au fost declarate eligibile, iar zilele acestea vor fi transmise şi primele vouchere.

„Începem anul cu veşti foarte bune! Avem deja peste 7.200 de solicitări pentru programul de creştere a natalităţii, înregistrăm proiecte pentru reţeaua celor 150 de centre de zi pentru copii şi facem paşi rapizi pentru implementarea cardului pentru tineri. Sunt extrem de bucuroasă să constat că programul social naţional pentru creşterea natalităţii este un succes. Până astăzi, au fost trimise peste 7.200 de solicitări pentru sprijinul financiar dedicat cuplurilor sau persoanelor infertile. Avem deja aproape 200 de dosare care au fost declarate eligibile, iar zilele acestea vor fi transmise şi primele vouchere. Practic, de săptămâna viitoare primii participanţi la program vor putea să înceapă tratamentul şi să-şi cumpere medicamentele din farmaciile partenere”, scrie pe Facebook gabriela Firea.

Ea dă asigurări că toate solicitările sunt analizate „cu atenţie”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Primim în continuare dosarele pe care ni le trimiteţi şi avem fonduri suficiente. Totuşi, ar fi bine să nu transmiteţi dosarele de mai multe ori pentru că analiza documentelor este una amănunţită şi astfel se îngreunează munca echipei din minister. Precizare importantă! Pe toate documentele pe care le trimiteţi, absolut pe fiecare pagină, trebuie să scrieţi „Conform cu originalul” şi să semnaţi. Am identificat această problemă analizând dosarele. Pentru reţeaua celor 150 de centre de zi pentru copii, am prelungit deja termenul de depunere a proiectelor până în 9 februarie 2023. Încurajăm toţi primarii să se transmită proiecte pentru a beneficia de cele 50 de milioane de euro din PNRR. Zilele următoare vom intra în şedinţa de Guvern şi cu proiectul Legii prevenirii separării copilului de familiei, un jalon extrem de important asumat în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. În ce priveşte cardul pentru tineri, am mari speranţe că îl vom putea distribui în această primăvară. Avem deja în dezbatere publică proiectul pentru aderarea României la EYCA – European Youth Card Association (Asociaţia Europeană a Cardurilor de Tineret). Astfel, tineri români până în 35 de ani vor putea beneficia de reducerile oferite la cumpărături, transport sau instituţii de cultură”, încheie Firea.